Articol semnat de Cecilia Malmström, Comisarul european pentru afaceri interne

O societate este judecată în funcție de modul în care își tratează cetățenii cei mai vulnerabili. Copiii neînsoțiți care ajung la frontierele europene se numără printre persoanele cele mai vulnerabile și mai expuse. Acești copii călătoresc fără părinți sau tutori legali, adeseori fugind de violență și conflicte. Cum îi tratăm? Nici pe departe atât de bine pe cât ar trebui. Un nou raport al Comisiei Europene, pe care vi-l prezint astăzi, arată că se pot face mult mai multe pentru a oferi tuturor copiilor neînsoțiți primirea pe care o merită.

Un număr semnificativ de copii neînsoțiți ajung în Europa în fiecare an. Atâta timp cât în lume există conflicte și sărăcie extremă, acest fenomen va continua, însă nu trebuie să îl ignorăm. Solicitanții de azil reprezintă un grup extrem de vulnerabil, în rândul cărora, anul trecut, s-au înregistrat peste 12.000 de copii. În unele țări, aceste cifre sunt în creștere. Majoritatea acestor copii sunt refugiați din țări răvășite de război, cum ar fi Afganistanul și Somalia.

Cazurile pe care le aflu de la centrele de primire din întreaga Europă ilustrează cât se poate de clar deficiențele sistemului. O mulțime de copii trec prin încercări înfiorătoare; sunt înghesuiți, sub același acoperiș, cu solicitanții de azil adulți, în timpul interviurilor au parte de un tratament abuziv, ori au dificultăți în a obține îngrijire medicală și asistență juridică. Îmi amintesc și acum de un băiat afgan din Evros, Grecia, înghesuit într-o cameră arhiplină și murdară, împreună cu aproximativ 70 de alți refugiați. Afară erau două toalete, dintre care una era defectă. Băiatul a cerut o monedă de un euro ca să îi dea un telefon mamei sale, de la o cabină telefonică aflată pe culoar, pentru a-i da vești despre el, după multe luni de dificultăți î