Preşedintele Traian Băsescu afirmă, în mesajul transmis de 9 Mai, că apartenenţa României la UE trebuie să devină un reflex cotidian şi o stare de spirit, ceea ce presupune predictibilitate în ochii partenerilor europeni, potrivit Mediafax.
"Pentru România, a fi stat membru presupune un comportament credibil şi predictibil, consolidat în permanenţă. În România, apartenenţa la Uniunea Europeană trebuie să devină, ca în statele membre vechi, o stare de spirit, un reflex cotidian, ceea ce nu se poate realiza fără o abordare consecventă atât în raport cu statele din interiorul Uniunii, cât şi cu cele din exteriorul său. Avem nevoie să fim predictibili în ochii partenerilor noştri din comunitatea euroatlantică pentru că de această predictibilitate este direct legată încrederea pe care noi înşine o aşteptăm de la ei. Am convingerea că acţiunea noastră în UE trebuie să se clădească pe ceea ce am construit cu mari eforturi în anii precedenţi, pentru că numai în acest fel vor putea fi atinse obiectivele pe care cetăţenii noştri ni le-au încredinţat", evidenţiază şeful statului în mesaj, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
De asemenea, preşedintele Băsescu afirmă că bilanţul României în UE în cel de-al şaselea an de la aderare este pozitiv, amintind însă că ţara noastră are nu numai drepturi, ci şi obligaţii ca stat membru. "Celebrăm în România Ziua Europei în cel de-al şaselea an de la aderare, cu un bilanţ pozitiv - suntem parte la procesele decizionale de la Bruxelles, suntem beneficiarii acţiunii de solidaritate a celorlalte state membre şi a instituţiilor europene în plan financiar. A fi stat membru al UE înseamnă toate aceste drepturi, dar înseamnă şi obligaţii. UE constituie un cadru favorabil pentru conservarea şi dezvoltarea identităţii naţionale, construcţia europeană fiind înainte de toate expresia unităţii în diversitate. Specifi