Dacă şi un cvasianonim ca pesedistul Florin Iordache se întreabă, ţăţos şi fudul, ca o capră plină de scaieţi în vipia Bărăganului, "cine este Bruxelles-ul ăsta?", din postura de parlamentar al României, "ales democratic" şi aflat la putere, mă tem că ţara tocmai a primit un scuipat în faţă din partea... "nimănui".
Ar putea fi generată aici o nouă explicaţie, lipsită de sens, despre felul în care funcţionează democraţia. Că, musai, această se sprijină pe lege şi numai pe lege în sensul ei cel mai direct şi limpede. Că este un joc, care nu-şi schimbă regulile în funcţie de rezultat, ca-ntr-o ligă jalnică de cartier. Că nimeni nu face şi nu interpretează actul legislativ după bunul plac, fără ca, mai devreme sau mai târziu, să dea socoteală. Dar nu mai are sens. Astăzi, pe Dâmboviţa, politica miroase urât.
În România nu mai există niciun fel de instituţie "arbitru" în zona politicului: credibilitatea Curţii Constituţionale a fost făcută terci, fie de guvern, fie de preşedinţie, fie de propria echipă de constituţionalişti, care se talpează, se sifonează şi se trosnesc reciproc, în folosul celorlalte personaje angrenate în joc; preşedinţia am dat-o de gard, atâta timp cât am creat precedentul, extrem de periculos, în virtutea căruia "preşedintele zboară de la Cotroceni, ori de câte ori nu va mai fi susţinut de o majoritate parlamentară", această majoritate, la rândul ei, fiind rezultatul jocului meschin al trădărilor, defectărilor şi al luptei disperate pentru ciolan"; guvern nu mai există, de vreme ce un grup politic iese dincolo de lege, impunând discreţionar aplicarea ei, atât propriilor miniştri - care se văd nevoiţi să demisioneze pentru a evita puşcăria -, cât şi celorlalte instituţii ale statului.
Şi, ca o bomboană pe colivă, Parlamentul nu se mai poate numi Parlament, cât timp, în loc să apere interesele ţării, prin a dovedi că suntem guvernaţ