Cale de cel mult jumătate de ceas din centrul oraşului Winterthur, la liziera pădurii, se află vila „am Römerholz“, stăpînă peste o indimenticabilă privelişte. Ridicată în 1915 de către arhitectul Maurice Turrettini, potrivit gustului unui bogat industriaş local, Jakob Heinrich Ziegler-Sulzer, construcţia combină accentul istorist cu exigenţe de ultimă oră, într-o generală siluetă rustică. Nu ai crede, la prima vedere, că acolo se află o splendidă colecţie de artă, aşa cum descoperi intrînd. Casa a fost cumpărată de Oskar Reinhart în 1924, anul în care se retrăgea din afacerile de familie spre a se dărui colecţiei de artă. O însemnare în jurnalul acelei epoci aproximează patosul evenimentului: „nu pot descrie sentimentul de armonie care mă copleşeşte de cînd am luat marea decizie şi privesc limpede către viitor. Arareori m-am simţit aşa însufleţit“. Abia înstăpînit pe noua proprietate, cerea arhitectului ei să o extindă, pentru a putea îndeplini func-ţia de locuinţă-muzeu. Aici se va afla, vreme de patru decenii, „laboratorul“ rafinatului amator Reinhart, şi tot aici a şi rămas cea mai spectaculoasă parte a colecţiei: gestului fondator din 1951 (Muzeul „Oskar Reinhart am Stadtgarten“) i-a urmat donaţia vilei, laolaltă cu multele sale comori, în 1958. În sfîrşit, după ultime modificări cerute de rigorile muzeologiei, în 1970, la cinci ani de la moartea ctitorului său, Muzeul „Oskar Reinhart am Römerholz“ intra în circuitul amatorilor de artă. În contrast cu programul unitar al instituţiei din centrul oraşului – pictură germană, austriacă şi elveţiană din secolele XVIII-XX –, ansamblul pieselor din casa colecţionarului pare să sufere de o anume dezordine. El se structurează, de fapt, după un tipar al pluralităţii armonioase: pictura franceză de secol XIX convieţuieşte cu vechii maeştri europeni, dar şi cu exemple răzleţe (dar minunate) de pictură, orfevrărie, a