În România n-a venit doar Culio, ci şi Everton, de la Buzău
La începutul anilor ‘90, liberalizarea comerţului şi-a arătat primele efecte: piaţa românească s-a umplut de surogate turceşti sau chinezeşti, iar producţia internă s-a sufocat de importuri ieftine şi fără calitate. În 2008, după aproape 2 ani de UE, România suportă consecinţe similare în plan fotbalistic.
Clujul bate Roma cu 8 titulari de import şi vitrina străluceşte din nou. Să admitem că, cel puţin la nivel de vîrf , e nevoie de străini, cîtă vreme sînt mai buni şi mai ieftini decît românii. Dar ce se întâmplă la subsol e de tot risul.
În primăvară, la Tg.Jiu e paraşutat un batalion de portughezi cu misiunea să salveze Pandurii de la retrogradare. Comandantul e Joaquim Teixeira, băiat prezentabil, ca şi CV-ul sau în care piesa de rezistenţă era contractul de secund al lui Antonio Oliveira la Porto, cu vreo 10 ani în urmă. Bilanţul: 3 luni de pregătire, 3 meciuri oficiale, bineînţeles pierdute, şi o concepţie cel puţin nostimă despre fotbal. Marin Condescu intuieşte la timp consecinţele aventurii, îi arată uşa şi îl readuce pe Neagoe. Urmează reabilitarea românilor, Seria incredibilă de 6 victorii, CFR Cluj şi Dinamo sînt bătute acasă la ele şi experimentul lusitan ia sfîrşit în chicotelile asistenţei.
Acum Buzăul. Stoica dat afară, vine Magalhaes. Nu la fel de chipeş, dar cu aceeaşi vocaţie de secund şi cu o altă ceată de portughezi după el. Cine sînt ei? Anonimi, ieftini, şi aducînd vag a fotbalişti. Printre ei, şi Everton, care nu are nici o vină. Poate că e un cetăţean onest, cu impozitele plătite şi cap de familie responsabil. Asta nu-l împiedică să fie trompeta campionatului. Desantul intră imediat în acţiune şi primele victime sînt evacuate: Ninu la Bistriţa, Mincă la echipa a 2-a, iar secundul McNelly la cărat de mingi.
Magalhaes nu vorbeşte decît portugheză şi
