Peste 6% din reţeaua de drumuri naţionale din ţară este considerată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ca prezentând deteriorări ce îngreunează circulaţia autovehiculelor. Business Construct a realizat o hartă a celor mai "proaste" drumuri naţionale din România, pe baza informaţiilor oferite de cele şapte direcţii regionale de drumuri şi poduri din ţară, prin intermediul CNADNR.
Aproape 1.100 de kilometri de drumuri naţionale dintr-un total de 16.599 km (la finalul lui 2008, potrivit Institutului Naţional de Statistică) sunt "cu probleme", punând în pericol traficul din cauza gropilor şi a condiţiilor precare ale asfaltului.
Drumuri cu probleme sunt inclusiv între reşedinţe de judeţ (Sf. Gheorghe - Miercurea-Ciuc), dar şi pe DN 7 (Bucureşti - Nădlac), pe diverse tronsoane ale principalei legături între Capitală şi vestul Europei. Pe de altă parte, doar 10% din procesele intentate CNADNR în ultimii doi ani de către şoferi au fost câştigate de reclamanţi.
Peste 6% din reţeaua de drumuri naţionale din ţară este considerată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ca prezentând deteriorări ce îngreunează circulaţia autovehiculelor. Business Construct a realizat o hartă a celor mai "proaste" drumuri naţionale din România, pe baza informaţiilor oferite de cele şapte direcţii regionale de drumuri şi poduri din ţară, prin intermediul CNADNR.
Aproape 1.100 de kilometri de drumuri naţionale dintr-un total de 16.599 km (la finalul lui 2008, potrivit Institutului Naţional de Statistică) sunt "cu probleme", punând în pericol traficul din cauza gropilor şi a condiţiilor precare ale asfaltului.
Drumuri cu probleme sunt inclusiv între reşedinţe de judeţ (Sf. Gheorghe - Miercurea-Ciuc), dar şi pe DN 7 (Bucureşti - Nădlac), pe diverse tronsoane ale principalei