Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valea Oltului, poemul simfonic cântat cu greu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iulie 2008 ·

Traseul Oltului prin Carpaţi te surprinde cu peisaje ca-n Deltă, dar şi cu munte aspru, greu de găsit dacă nu eşti curios să cobori din maşină. Nesocotit, prodigios şi plin de mari elanuri străbate Oltul lumea, iar viaţa lui seamănă în totul cu a unui om care îşi trăieşte destinul cu izbucniri patetice şi delăsări cumplite.“ Traseul descris de Geo Bogza în „Cartea Oltului“ a rămas acelaşi. Doar oamenii s-au mai schimbat, iar pe Olt au apărut între timp hidrocentrale multe, să-l stăpânească. Muntele Cozia veghează însă, de la înălţime, ca lucrurile să nu iasă prea mult din matcă. Sursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Răzvan Vălcăneanţu

1 /.

Şi dacă vă încumetaţi să-l străbateţi până în vârf, veţi înţelege de ce Defileul Oltului poate fi una dintre cele şapte minuni ale României.

Chiar dacă omul a intervenit mult, prin exploatări forestiere şi giganţi ce transformă apa în curent electric, natura are zvâcniri de independenţă şi te ameţeşte cu privelişti neobişnuite, într-o combinaţie de insule ieşite îndrăzneţ până la jumătatea râului, cu stuf, egrete şi flori galbene, supravegheate de creasta semeaţă şi verde a Muntelui Cozia şi Culmea Căpăţânii.

Turismul monahal, la mare cinste

Drumul spre Sibiu de la Bucureşti spre Râmnicu-Vâlcea, cunoscut de toată lumea ca Valea Oltului, are o oprire obligatorie. Fie că e vorba despre şoferii de TIR care străbat ţara în lung şi-n lat sau de turiştii care caută verdeaţa muntelui şi prospeţimea aerului, Dealu Negru şi mititeii de pe marginea şoselei sunt puncte de reper musai de gustat. Cu burta plină, drumul continuă, sinuos, prin satele de câmpie care au descoperit, surprinse, vecinătatea muntelui.

Hulele, specifice locuitorilor de pe malurile Oltului, adăposturi fortificate de pe vremea războaiel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 35 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 37 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 25 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 22 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°