Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou pret, mai mic, pentru terenul lui Canschi de la Aeroport

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 7 aprilie 2009 ·

Plenul CJ va discuta un pret de 1,3 milioane euro, cu o treime mai mic decit precedentul. "Piata imobiliara a actionat impotriva lui Canschi, preturile diminuindu-se", spune evaluatorul. "Daca rezolva cu restul pina la 200 de hectare in doua luni, terenul meu il dau degeaba", spune Canschi. Terenurile necesare modernizarii aerogarii iesene au ajuns din nou in atentia autoritatilor. Consiliul Judetean intentioneaza sa ratifice in sedinta de joia aceasta despagubirile pe care omul de afaceri Giani Canschi le-ar primi in cazul unei exproprieri. De fapt, CJ vrea sa oficializeze o expertiza realizata in luna decembrie 2008, prin care valoarea terenurilor care apartin direct familiei sau firmelor lui Canschi este estimata la 1,3 miloane de euro. „Aceasta ratificare este un pas firesc al demersului tehnic de obtinere a terenurilor. Contraexpertiza este de anul trecut", a declarat vicepresedintele CJ, Constantin Adascalitei. Potrivit oficialului judetean, ultimele discutii pe marginea obtinerii terenurilor de la omul de afaceri s-au purtat in decembrie 2008. Chiar daca si Canschi spune acelasi lucru, in expunerile celor doi difera valorile negociate. „A ramas ca in masura in care isi asuma aceasta contraexpertiza sa mai avem o negociere", a precizat Constantin Adascalitei. Giani Canschi contesta insa contraexpertiza prezentata de CJ, considerind-o un praf aruncat in ochii iesenilor. Dispus in primul rind sa accepte un schimb de terenuri, afaceristul iesean a declarat ca va astepta ca oficialii judeteni sa vina cu actele de expropriere, pentru a se putea judeca mai apoi pe marginea despagubirilor. „Vor sa ma cumpere acum cu 1,3 milioane de euro? Daca ei rezolva cu restul pina la 200 de hectare in doua luni, terenul meu il dau degeaba. Ultimele negocieri din decembrie s-au purtat pe valori mai mari de 2 milioane de euro. Ce zic ei ca au nu este o contraexpertiza, ci o noua exp

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum o ora
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 19 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 2 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum o ora
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 2 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

News.ro acum o ora
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat miercuri că Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, relatează Reuters. "După finalizarea text

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 3 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 5 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°