Ciudăţenii. Un alt mister ascuns în adâncurile oceanelor a fost dezlegat. Cefalopodele pot auzi. De mai mult timp, biologii considerau că animalele marine din familia cefalopodelor, ca sepiile, calmarii, caracatiţele şi nautilus sunt lipsite de simţul auzului.

Şi aceasta deoarece nu posedă vezică de aer, aşa cum este cazul peştilor, care folosesc acest organ drept cameră de rezonanţă pentru a amplifica undele sonore.

Reglaje fine, în funcţie de necesităţi

Cercetările recente desfăşurate de biologul Hong Young Yan, de la Taiwan National Academy of Science din Taipei, au demostrat, însă, că fucţia auzului la cefalopode este preluată de statocyst, un organ în forma de sac, ce conţine o masă mineralizată şi perişori senzitivi.

Astfel, caracatiţele şi calmarii pot detecta undele sonore emise de prădători şi pot comunica între ele. Echipa cercetătorului taiwanez şi-a axat studiile pe caracatiţa comună, Octopus vulgaris, şi pe calmarii din specia Sepioteuthis lessoniana.

Cercetătorii menţionaţi au reuşit să demonstreze capacităţile auditive ale celor două specii, stabilind că, în timp ce caracatiţele percep sunetele cu frecvenţe cuprinse între 400 şi 1.000 de hertzi, auzul calmarilor se extinde până în banda de 1.500 Hz., iar ambele categorii aud cel mai bine sunetele de 600 Hz.

În opinia biologului taiwanez, această diferenţă este cauzată de mediul diferit în care trăiesc cele două tipuri de cefalopode. Caracatiţele stau pe fundul mării, presărat, de obicei, cu stânci, bolovani, recifuri de corali şi alte obstacole solide.

Calmarii percep frecvenţe mai înalte

Cum sunetele cu o frecvenţă mai înaltă de 1.000 Hz nu pot ocoli obiecte mai mari de 1,5 m ele sunt reflectate de acestea, iar caracatiţele îşi pot găsi cu uşurinţă adăposturi sigure, în timp ce calmarii,