Istoria nu mai are răbdare - ce clişeu! Sau poate noi nu mai avem răbdare cu ea. Încerc să îmi dau seama ce semnificaţie are tragedia de proporţii care se derulează inexorabil la Darfur, în vestul Sudanului. Omenirea civilizată luptă cu terorismul islamist, democraţiile înfruntă noul inamic - fundamentalismul islamic -, armatele luptă în noul tip de război zis "conflict asimetric" şi, în timp ce abia descifrăm faţa ultimei versiuni a Răului, următoarea îşi face intrarea, sîngeros, pe scenă. Se precipită Răul, pe măsura creşterii capacităţii noastre de a face bine.

Tragedia de la Darfur este greu de înţeles din punct de vedere logic şi după experienţa pe care mintea euro-americană o are în materie de războaie civile. Ştim, cu rezonabilă aproximaţie, că grupurile care se mitraliază zilnic la Darfur sînt plătite să facă asta. Te întrebi, firesc, cine e în spate? La vedere, avem, de-o parte, armata Sudanului şi miliţiile de janjawed (în arabă, "oameni călare cu puşti"). De partea cealaltă se află Mişcarea de Eliberare a Sudanului (fostă Mişcarea de Eliberare a Darfurului) şi Mişcarea pentru Justiţie şi Egalitate, unite, începînd cu 2006, în Alianţa Forţelor Revoluţionare din vestul Sudanului. Dacă încerci să discerni identitatea ideologică, religioasă sau tribală a combatanţilor, rişti să nu pricepi absolut nimic. Organizaţiile care se luptă au denumiri de-o zi, lideri care se urăsc, sînt compuse din zeci de facţiuni despre care nu poţi şti dacă în luptele de mîine vor mai merge împreună sau nu. În plus, islamul sudanez nu e deloc omogen, iar elementele creştine şi animiste, la rîndul lor, au chimii religioase particulare. Numele liderilor politico-militari care conduc organizaţiile implicate nu spun mare lucru occidentalului: Minni Minnawi (lider al unei facţiuni din Mişcarea de Eliberare a Sudanului, care a semnat o pace cu Guvernul de la Khartoum sub zîmbet