De teamă să nu rămînă doar cu praful de pe coarnele Cerbului de Aur, Cristian Popescu a ales... armata.
Acum două zile, artistul şi-a lansat CD-ul “Liliana, Gabriela” la Librăria Ochean din Braşov. Ocazia? Împlinirea a 45 de ani de carieră. “În 1968 făceam şi eu parte dintre cei care fuseseră selecţionaţi pentru a participa la Cerb. Însă abia terminasem facultatea şi trebuia să plec în armată. Mă trăgea aţa spre concurs, dar m-am gîndit: dacă nu iau nici un premiu? În plus, voiam să fac pe bune armata.” Avea şi de ce! Tatăl său fusese aghiotant de carieră. “Pe la 4-5 ani îmi amintesc că stăteam într-o locuinţă de şase camere în Cotroceni, cu maşină neagră la scară, ordonanţă şi femeie de serviciu”, povesteşte Cristian Popescu. Însă artistul a făcut primii paşi “militari” pe un teren ceva mai accidentat: Şcoala de Ofiţeri de la Bacău. “Deşi absolvenţii de facultate erau luaţi la mişto în armată («Să vedeţi voi că aici n-o să mai fie puf!»), eu am găsit o atmosferă OK. Ce-i drept, am mai îndulcit-o şi cu momente artistice, în care ba cîntam, ba îi parodiam pe cei de... sus.”
O DATĂÎN VIAŢĂ. La cîteva săptămîni după depunerea jurămîntului, Cristian Popescu a fost “uns” caporal. “Aveam un coleg foarte simpatic. Cînd îl întîlneam şi eram în fruntea trupei îi mobilizam pe toţi şi îi dădeam un onor special: «Să trăiţi, dom’ generaaaal!». Toate ca toate, dar m-a chemat comandantul şi m-a admonestat: «Dom’le, am auzit că dai onorul la toată lumea». «Tovarăşe colonel, i-am replicat, vreau să se simtă şi el măcar o dată în viaţă general, că altă dată, cine ştie dacă mai apucă?!»“
APRECIERI. Chiar dacă armata i-a prins bine, Cristian Popescu tot în braţele celor două mari iubiri, muzica şi actoria, a ajuns. Şi chiar dacă străinătatea i-a surîs, pînă la urmă tot în România şi-a împlinit destinul artistic. “În 1974 eram în Germania, în tur
