Iniţiativa de a plasa armele chimice din Siria sub control internaţional a ridicat miza pentru toţi actorii cheie - Occident, Rusia, dar şi pentru Bashar al-Assad.

Când mai erau doar câteva zile până la atacul american, când cei mai mulţi aliaţi ai SUA au evocat, cu mai multă sau mai puţină convingere, necesitatea de a „pedepsi dictatorul“, iar planul operaţiunii militare fusese elaborat în detaliu şi aprobat de preşedintele SUA, intervine Moscova.

Rusia l-a convins în cele din urmă pe Assad să acţioneze în mod rezonabil şi atacul asupra Siriei a fost amânat. Întorsătura de acum în dosarul sirian seamănă cu ceea ce s-a întâmplat cu Iugoslavia în toamna lui 1998. Atunci, Statele Unite şi NATO deciseseră să-l pedepsească pe Slobodan Milosevici pentru purificarea etnică din Kosovo. Rusia a intervenit pe lângă liderul iugoslav şi l-a convins să accepte sosirea unei misiuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), fapt ce a îndepărtat pericolul unui atac împotriva Belgradului, dar nu pentru mult timp.

Nu a fost vina Occidentului, şi nici a Rusiei. În martie 1999, la două zile începutul bombardamentelor asupra Belgradului, ministrul rus de Externe, Igor Ivanov, a dezvăluit secretul: „Când, în octombrie 1998 Rusia a împiedicat bombardarea Iugoslaviei, Milosevici semnase două acorduri separate cu NATO - unul axat pe numărul maxim de trupe sârbeşti din Kosovo şi altul asupra survolării Kosovo de către aviaţia NATO. Aliaţii s-au folosit de nerespectarea acestor acorduri pentru a justifica bombardarea Belgradului. Moscova susţine că Milosevici a provocat chiar el atacul NATO, fiind clar interesat de războiul din Iugoslavia.

După ce a propus planul de pace din Siria, Moscova încearcă să evita să se repete scenariul iugoslav . În prima fază, când ruşii au evitat intervenţia NATO asupra Belgradului, au avut loc do