Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, joi, referitor la acuzaţiile deputatului Ştefan Seremi, potrivit cărora vrea să distrugă PDL, că a vrea să distrugă partidul este ca şi cum ar vrea să distrugă biserica din sat, susţinând că nu i-a trecut niciodată prin gând aşa ceva.
Vasile Blaga a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, cum comentează acuzaţiile deputatului Ştefan Seremi, care a anunţat, marţi, că a demisionat de la conducerea PDL Bihor şi spus că va pleca din această formaţiune în urma unui conflict cu el, acuzându-l că vrea să "distrugă partidul".
"Asta, a vrea să distrug partidul este ca şi cum aş vrea să distrug biserica din sat. Nu. Nu, nici nu mi-a trecut vreodată prin gând, nici nu îmi trece. Am văzut declaraţiile domniei sale, sigur, nu o să le comentez prea mult, sunt problemele dânsului. Dar, totuşi, câteva observaţii totuşi o să fac", a spus Blaga.
Privind declaraţiile lui Seremi potrivit cărora organizaţia PDL Bihor nu îl mai reprezintă, Blaga a spus că este "interesant" că a adoptat această poziţie abia de câteva zile, de când nu a mai fost preşedinte.