Atât de aproape
Ziua o încep Cu jumătaţi de cuvinte Cu ferestre pe jumătate Deschise
De unde vine teama Cât o înţepătură de ac In grămada tuturor aşteptărilor Cu praful depus pe jumatăţi de trăiri
O cratimă
Singurătatea vorbeşte şi ea Cu jumătăţi de rostiri Nu a deprins încă gustul
întregului
Lumea rămâne o iluzie Stau cu fruntea lipită De zările ei
Cum să trec podul galben Amăgitor
Pe care mi l-am dorit atât de aproape
Rădăcini
E un text scris rescris pe limba moarta a singurătăţii
mă încumet să-l descifrez şi pacea urcă în mine dintr-un nor de invizibile unghiuri
respiraţia coboară spre steaua de jos
o grămadă de sentimente pe care le pun la păstrare
glasul meu îşi depune cenuşa pe albe îngemănate obiecte mai târziul mereu amânat mă ajunge din urmă ia seama pare a-mi spune cuvintele pot sângera
Costuri
Inmărmurită la masa de joc plăteşti sec costul unei speranţe ceilalţi rămân sau se duc ghilotinele ploii se asmut în ferestre
mizezi pe un puf de polen pe o petală
roşie ca lumina sângelui tău sunt zori e amiază se face târziu
ceilalţi rămân sau se duc
bărbatul cu chinta roială în mâini
priveşte o clipa în sufletul tău
Ninsoare de martie
Neaşteptată ninsoare cu păsări sălbăticite în frig cu arbori în veşminte de staniol şi cu o cosmică spaimă în lumea sensibilă
să te aperi să dezertezi
în petele albe lăsate de un duh obosit
urechea să şovăie pedepsită de
ţipăt
ca şi cum o vârstă incertă îţi freamăta-n sânge
palmele conţin riduri pe care nu le poţi netezi umerii strâng p