Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culturistul Cristian Mihăilescu: „Ştiam de practicile unor sportivi de a poza pentru site-uri erotice sau porno, dar nu aveam dovada“

Publicat in Adevarul, vineri 30 septembrie 2011 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, constănţeanul Cristian Mihăilescu, a recunoscut că auzise încă din primăvara acestui an despre sportivii din federație care pozează pentru site-uri porno şi erotice.

„Ştiam din primăvara acestui an că sunt persoane care se ocupă cu aşa ceva, de atunci i-am avertizat“, a afirmat Mihăilescu la Realitatea TV, scuzându-se însă că nu a putut lua nicio măsură. „Nu am reuşit să fac nicio anchetă. Nu aveam această dovadă, pe acele siteuri se intră doar din străinătate, nu din ţară“, a adăugat culturistul.

Cristian Mihăilescu a precizat că se află într-o postură ingrată, fiind în conflict cu mai mulţi membri ai conducerii federaţiei. „Aceste persoane au încercat să mă excludă din federaţie. Sunt nemulţumit că s-a descoperit aşa ceva, dar sunt singur împotriva tuturor“, a mai spus preşedintele Federaţiei Române de Culturism.

Cum justifică antrenorul pasiunea culturiștilor?

Antrenorul emerit Cristian Mihăilescu este cel mai cunoscut culturist constănţean, legitimat la Clubul Farul. Actualmente campionul concurează la categoria old boys profesionişti, având aproape 70 de ani. Mihăilescu a fost gimnast, coleg de facultate cu antrenorii Octavian Belu şi Dan Grecu, dar s-a reorientat spre sportul muşchilor pe care l-a dominat ani la rând.

„Culturismul este un sport care necesită o muncă şi o motivaţie puternică şi mă bucur că am reuşit să le transmit această motivaţie şi elevilor mei care nu fac sportul acesta pentru câştiguri materiale, ci îl practică pentru că au devenit pasionaţi ca şi mine (…) în condiţiile actuale, în care şi-n sportul nostru a început să apară o scădere a performanţelor şi chiar o diminare a numărului de practicanţi la nivel de performanţă. Uneori devine revoltător cum un prezentator la un concurs de culturism primeşte 500 de euro în câteva ore, iar un sportiv, care munceşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°