Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul teatrului necenzurat

Publicat in Adevarul, luni 16 august 2010 ·

La Terasa Motoare, situată pe acoperişul Teatrului Naţional din Bucureşti, este în plină desfăşurare a doua ediţie a Festivalului de Teatru Independent „Undercloud“. Până la 31 august, în fiecare seară, vor avea loc 23 de spectacole independente ale artiştilor din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Târgu-Mureş.

Festivalul are ca scop susţinerea şi promovarea mişcării de teatru independent din România şi se desfăşoară în aer liber. În cazul în care condiţiile meteorologice nu vor permite reprezentarea spectacolelor, organizatorii nu vor anula evenimentele, ci le vor muta în interior, în spaţiul Lăptăriei Enache.

Program- Festivalul de Teatru Independent

„Am iniţiat Festivalul de Teatru Independent «Undercloud» din dorinţa de a strânge în acelaşi loc, sub acelaşi nor, artişti care doresc să se exprime liber, necenzurat, condiţie fără de care spiritul oricărui creator este amputat", declară Chris Simion, directorul festivalului.

Hoţi şi hipioţi

Printre spectacolele care alcătuiesc repertoriul Festivalului „Undercloud" se numără „Tony şi Dora" (astăzi, ora 21.00), regizat de Dan Chiorean la Teatrul de Club Cluj, „Lovitura", în regia lui Radu Dragomirescu (mâine, ora 21.00), „Breaking Up", de Michael Cristofer (joi, 19 august, ora 21.00), „Terapie prin sex@gmail.com" (sâmbătă, 21 august, ora 21.00), după scenariul şi în interpretarea actriţei Puşa Darie (Compania „De capul meu", Iaşi).

Citeşte şi:

VIDEO Vedetele lasă filmele pentru teatru

Piese de teatru în limba română, jucate de spanioli

Pe lângă spectacolele deja consacrate ale teatrului independent, precum „Ziua futută a lui Nils" (duminică, 22 august, ora 21.00), în regia lui Peca Ştefan, producţie a Teatrului Luni sau „Dragostea durează 3 ani" (joi, 26 august, ora 21.00) (Compania de Teatru D'AYA Bucureşti), în regia lui Chris Simion, cu Cristi Iacob şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 37 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 25 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 4 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°