O divă, ca să nu se observe că-i foarte, foarte proastă, trebuie să fie foarte, foarte frumoasă. Frumuseţea, dacă nu-i dublată de deşteptăciune, aduce a nedreptate. Prostia la frumoase pare o reparaţie. Natura dă într-o parte şi ia în alta. Oamenii nu se simt vinovaţi că remarcă prostia, întrucât e tot de la natură. E mult mai rău dacă femeia frumoasă are o minte de rând, dacă e mediocră. Lumea zice atunci că-i divă sau zână.

Când se scrie în ziare că nu ştiu care acţiune de binefacere va fi onorată de o zână, nu-i nevoie să i se dea şi numele. Vedetele sunt cu ciurda, divele s-au înmulţit şi ele, dar zâna trebuie să fie numai una. La o mare acţiune de binefacere, zânei i s-a pregătit un fotoliu roşu drept în mijlocul scenei. Din exces de zel şi fiindcă au văzut că păşeşte cam ezitant, organizatorii au împins fotoliul în calea zânei. Situaţia a devenit întrucâtva jenantă, deoarece organizatorii insistau ca zâna să ia loc, iar ea respingea fotoliul, gata să se enerveze. La zâne, nervozitatea e remarcată imediat. Zânelor le stă bine când râd. De aceea, râd tot timpul. Dacă mai multe persoane se uită la un accident groaznic de circulaţie, iar între acestea să găseşte şi o zână, ea râde. Suferă exact ca orice om întreg la minte, însă râde, ca să nu facă riduri. Dacă are riduri, nu mai e zână, e divă sau, chiar mai rău, vedetă.

Pe scenă a avut loc un fel de buluceală cu fotoliul, ca atunci când unii trag în hăis şi alţii în cea. Până la urmă a învins zâna. Dar cu ce preţ! Trebuia să fii mort de admiraţie pentru frumuseţea ei sau, dimpotrivă, defazat faţă de cele ce se petreceau acolo, sus, ca să nu-ţi dai seama că zâna avea o problemă. Şi nu oriunde, ci la organul aşezător. Gândul te ducea imediat la un furuncul. O divă, care, tot aşa, prezida furuncolizată o licitaţie de binefacere, cu tricouri de fotbalişti şi chiloţi de vedete, a putut totu