Duminică, mii de oameni vor ieşi în stradă pentru a protesta faţă de exploatarea de la Roşia Montană. Manifestaţii vor avea loc în toată ţara, se arată într-un mesaj postat pe Facebook.
În Bucureşti, protestul va avea loc în Piaţa Universităţii, începând cu ora 17.00.
"1 septembrie 2013 este Zi de luptă împotriva cianurii şi fracturării! Facem un apel către cei care vor ieşi duminică în stradă, indiferent pentru care dintre cele două cauze: nu uitaţi că România se află acum sub asediu! Roşia Montană şi Bârladul reprezintă stâlpii de rezistenţă! Să ne facem ambele mesaje auzite, din Bucureşti la Bârlad, din Cluj la Timişoara, Braşov, Alba Iulia, Tg.- Mureş, Iaşi, Bruxelles sau Viena! Solidaritate!", se arată pe pagina de Facebook dedicată acestui eveniment.
"Jud. Alba nu gustă cianură! Solidaritatea judeţeană împotriva proiectului criminal al RMGC creşte de la o oră la alta! De aceea vom protesta şi-n Alba-Iulia împotriva legii emise de Guvern! Guvernul şi RMGC ne-au declarat război. Trebuie să ne apărăm Apusenii!", se mai arată în mesaj.
Primul proteste va avea loc la ora 11.00 în comună Banca, judeţul Vaslui, protest organizat de preotul Iulian Ghimus, aflat deja în vizorul Episcopiei pentru lupta să împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.
Vor urma proteste pentru salvarea Roşiei Montane în:
Bârlad - Biserica Sfântul Ilie, ora 17.00
Roşia Montană - Primăria Roşia Montană, ora 14.00
Bucureşti - Piaţa Universităţii (la Statui), ora 17.00
Alba - Cinema Dacia, ora 17.00
Timişoara - Piaţa Operei, ora 17.00
Iaşi - Piaţa Unirii, ora 17.00
Cluj - Piaţa Unirii, ora 17.00
Braşov - Prefectura Braşov, ora 17.00
Galaţi - Prefectura Galaţi, ora 10.00
Arad - Primăria Arad, ora 17.00
Deva - Piaţa Unirii, ora 17.00
Constanţa - Prefectura Constanţa, ora 17.00
Târgu