Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sporting va juca azi, pe Areni, sub privirile unui câştigător al Cupei Campionilor Europeni

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 15 noiembrie 2013 ·

În acest week-end se vor disputa partidele din etapa a XIII-a a Ligii a III-a la fotbal, o rundă în care toate cele trei echipe sucevene au programate meciuri pe teren propriu.

După succesul repurtat în runda trecută la Piatra Neamţ, fotbaliştii de la Sporting abordează cu moralul ridicat partida de astăzi, de pe Areni, cu Ştiinţa Miroslava, una dintre echipele fruntaşe ale Seriei I.

„Noi ne aflăm în plin proces de reconstrucţie a echipei, poate de aceea rezultatele din acest sezon n-au fost la nivelul cu care eram obişnuiţi. Suntem decişi să facem tot ce depinde de noi pentru a câştiga acest joc, întrucât este ultimul din anul 2013 programat pe teren propriu şi dorim să lăsăm o impresie pozitivă suporterilor care ne susţin”, a declarat managerul alb-verzilor, Ciprian Anton.

Un singur absent are Sporting pentru partida de astăzi, apărătorul Nicuşor Kuruc, care va lipsi din cauza cumului de cartonaşe galbene.

Ca un amănunt interesant, confruntarea dintre Sporting şi Ştiinţa Miroslava va beneficia de un observator federal celebru, fostul mare mijlocaş al Stelei Lucian Bălan, câştigător al Cupei Campionilor Europeni în anul de graţie 1986.

Rădăuţiul încă visează la prima victorie

O mare dorinţă de victorie are şi Bucovina Rădăuţi în disputa cu Petrotub Roman de astăzi, mai ales că gazdele sunt singura formaţie din Seria I care n-a cunoscut gustul succesului după consumarea a 12 etape din sezonul regulat.

„Nu va fi deloc uşor să ne impunem în faţa unui adversar atât de solid precum Petrotub. Echipa noastră a dovedit însă în ultimele două etape că se află în creştere, băieţii şi-au primit în cursul acestei săptămâni o parte din restanţele financiare, aşa că sunt create premisele de spera la mult aşteptata victorie”, a precizat conducătorul rădăuţenilor, Manuel Costache.

Pentru acest joc, Bucovina nu va putea conta pe apo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 42 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°