Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria a bătut palma cu Rusia pentru South Stream

Publicat in Jurnalul, duminică 18 iulie 2010 ·

Sătulă probabil de "bâlbâielile" europene în privinţa proiectului gazoductului Nabucco, Bulgaria s-a hotărât să meargă pe mâna Rusiei în proiectul rival, South Stream.

Rusia a semnat sâmbătă cu Bulgaria un acord-cheie ce va accelera construcţia conductei de gaze South Stream, prin care Sofia îşi va asigura la un preţ mai mic necesarul anual de gaze pentru consumul intern, de aproximativ 3 de miliarde de metri cubi, şi va putea furniza la rândul ei gazul rus şi altor ţări, informează AFP.

Ministrul Economiei şi Energiei bulgar, Traico Traicov şi omologul său rus, Serghei Şmatco, au semnat o "hartă a traseului" viitoarei conducte ce va trece prin dreptul staţiunii bulgare Varna, de la Marea Neagră. Cele două părţi au stabilit şi termenul-limită pentru rezultatele studiului de fezabilitate preliminar - februarie 2011 - precum şi înfiinţarea unei companii mixte care să facă lucrările pentru viitoarea conductă de aproximativ 900 de kilometri, prin care gazul rusesc va ajunge în Europa, pe sub Marea Neagră.

PRAGMATISM

Sofia a declarat întotdeauna că rămâne angajată atât în proiectul european Nabucco, cât şi în rivalul acestuia, iniţiat de Rusia, South Stream, iar acum a explicat că a ales să-l accelereze pe acesta din pur pragmatism, pentru a-şi asigura preţuri mai mici la gaze, mai ales că Bulgaria face parte, ca şi ţara noastră, dintre membrii Uniunii Europene care suportă cel mai greu efectele crizei economice.

Europenii pro Nabucco văd proiectul South Stream mai degrabă ca pe un proiect personal al Gazprom şi al fostului preşedinte rus, actualul premier, Vladimir Putin. Deşi Gazprom ar vrea ca şi România să intre în proiectul South Stream, Bucureştiul nu i-a dat încă nici un răspuns.

Bulgaria depinde aproape 100% de gazul din Rusia, care ajunge la ea prin Ucraina. În timpul neînţelegerilor între Rusia

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu

Gandul acum 32 minute
Gândul vă prezintă, în exclusivitate, filmul bătăii din Parlamentul României, în care au fost implicați, marți dimineață, deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Deputatul PNL Florin Roman a susţinut, marţi, într-o postare pe Facebook, că deputatul

Românii vor putea merge în Turcia doar cu buletinul din această vară

Wall-Street.ro acum 26 minute
Cetățenii români nu vor mai avea nevoie de pașaport ca să călătorească în Turcia. Astăzi, în Monitorul Oficial al Turciei, a apărut o nouă lege prin care românilor li se vor permite accesul în țară pe baza cărții naționale de identitate. Conform Dig

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 27 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 56 minute
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Final de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ „La 31 martie 2024, BRD Finance IFN SA se află în proces de vânzare a întregului său portofoliu de credite. Conducerea intenţionează să înceteze activitatea“, potrivit BRD ♦ BRD Finance, controlată în proporţie de 49% de BRD-SocGen şi 51% de SG Fi

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 6 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°