Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UIMITOR: Patru fraţi au depăşit vârsta de 100 de ani. Vezi cum au reuşit!

Publicat in Romania Libera, luni 8 aprilie 2013 ·

Un bătrân din comuna Beceni, judeţul Buzău, a împlinit, duminică, 100 de ani de viaţă, devenind al patrulea membru al familiei sale care atinge centenarul.

În luna mai 2012, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a actualizat datele înregistrate în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor şi a identificat 461 de cetăţeni români cu vârsta mai mare de 100 de ani.

Prin urmare, cazul lui Alexandru Stanca din comuna Beceni nu este, nici pe departe, unic. Însă uimitor este faptul că bătrânul a mai avut trei surori care au murit la incredibilele vârste de 101, 105 şi 106 ani împliniţi. Acesta este un caz unic din punct de vedere statistic, cel puţin în istoria recentă a României.

Sărbătoritul a explicat, pentru "România liberă", cum au reuşit cei patru fraţi să ajungă la aceste vârste impresionante: „În viaţă am făcut de toate. Am mâncat sănătos, am băut în fiecare zi cel puţin un pahar cu vin, am muncit mult şi am fost înconjuraţi de nepoţi”.

În prezent, bătrânul locuieşte alături de soţia lui, în vârstă de 86 de ani, cu care este căsătorit de 63 de ani. După cum ne-au povestit nepoţii, bunicul lor este un om fericit: "poate citi fără ochelari, cântă cât e ziua de lungă şi îşi aduce aminte de iubirile din tinereţe". Pentru membrii familiei, Alexandru Stanca este un bun exemplu. După o căsnicie eşuată, bunicul şi tatăl lor "a luat viaţa de la zero, s-a recăsătorit la vârsta de 37 de ani, a făcut cinci copii, are 12 nepoţi şi trei strănepoţi. Încă doi strănepoţi se vor naşte în acest an".

92 de ani nu este o performanţă

Copiii şi nepoţii prezenţi la ziua de naştere a bătrânului ne-au povestit cum "tataie" se urca în copaci, ca să-i cureţe, în urmă cu doar 10 ani şi că a avut grijă de vie până la 94 de ani. Şi cele trei surori care au depăşit vârsta de 100 de ani au locuit în mediul rural, aveau singure gri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum o ora
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 2 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 11 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 24 minute
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 5 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Semifinala „Te cunosc de undeva!” 18 mai 2024. Patru echipe în Finala sezonului 20

Adevarul acum 4 ore
Patru perechi calificate în Marea Finală Te cunosc de undeva! sezonul 20, în urma unei gale cu răsturnări impresionante de clasament. Cine s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu în lupta pentru marele premiu, scrie A1.

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Peste 300.000 oameni participă la eveniment

Mediafax acum 3 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Estimarea aparţine reprezentanţilor Primăriei Miercurea Ciuc. La pelerinajul considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est vin credincioşi din întreaga lum

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°