Seful Guvernului si-a modificat opinia cum ca nu se schimba caii cind treci riul. Asa ca acum se negociaza remanierea, pe stil: „da tu un ministru, ca renuntam si noi”. Ca de obicei, un exercitiu critic de evaluare lipseste, adica sa stim ce nu merge si ce trebuie schimbat inainte sa se schimbe.
Tariceanu trece acum riul cu o caruta croita de Adrian Nastase; Alianta D.A. a schimbat doar caii, din mers. Cu 23 de portofolii, cabinetul Tariceanu nici nu este foarte extins dupa standardele romanesti. Un studiu SAR din 2003 punea fata in fata guvernele de dupa revolutie si rezulta ca recordul apartine guvernului Ciorbea, cu 28 de ministri. Isarescu a condus cel mai restrins executiv, cu 20.
Avem deci o traditie proasta a unor guverne supradimensionate, din moment ce acelasi studiu arata ca media pentru guvernele tarilor din centrul si estul Europei era de 16 portofolii.
Exista tendinta generala ca guvernele de coalitie sa fie mai umflate decit cele monopartide. Italia, cu istoria sa agitata de coalitii largi la guvernare, are si una dintre cele mai stufoase structuri executive. Impartirea posturilor e un mijloc de a calma conflictele dintre parteneri si, cu cit sint mai multe posturi, cu atit conflictele se calmeaza. Teoretic.
Guvernul Tariceanu este umflat suplimentar prin prezenta celor trei vicepremieri, cu rol preponderent politic. Daca nu ii punem la socoteala si socotim doar ministrii cu rol clasic de administrare, cabinetul Tariceanu ajunge in mod surprinzator la pragul istoric minim: 20, ca si Isarescu. Asta nu este meritul lui Tariceanu, ci al lui Adrian Nastase.
Dupa ce a guvernat trei ani cu un guvern bulimic de 26 de ministri, Nastase s-a lasat bine sfatuit si a facut o reforma. Au disparut atunci ministere fara obiect legitim de activitate (Turism, IMM). Au aparut tot atunci agentii noi in subordinea premi
