Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vâlcea: O femeie a murit şi nouă copii au fost răniţi după ce microbuzul în care erau s-a răsturnat

Publicat in Romania Libera, luni 26 decembrie 2011 ·

O femeie a murit şi nouă copii au fost răniţi, dintre care cinci grav, în noaptea de duminică spre luni, după ce şoferul microbuzului în care se aflau a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a lovit de un copac, după care s-a răsturnat pe DN 64, în localitatea vâlceană Băbeni.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, un microbuz Iveco ,în care se aflau 12 persoane - şoferul, o femeie un bărbat şi nouă copii care se întorceau de la colindat s-a răsturnat pe DN 64, în localitatea Băbeni, după ce conducătorul auto a pierdut controlul maşinii cu care se îndrepta spre Râmnicu Vâlcea, iar autovehiculul a lovit un copac, după care s-a răsturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La faţa locului au ajuns şase ambulanţe şi un echipaj de descarcerare, în urma accidentului o femeie pierzându-şi viaţa, iar nouă copii fiind răniţi, între care cinci grav.

"În accident, femeia, pasageră în dreapta şoferului, a fost descarcerată dintre fiarele contorsionate şi transportată la spital în stare gravă, însă medicii nu au mai putut să o salveze. De asemenea, nouă copii au fost răniţi, dintre care cinci în stare gravă, Şoferul şi celălalt bărbat nu au fost răniţi. Şoferul şi cei nouă copii ai săi plecaseră la colindat, împreună cu doi adulţi, bărbatul şi o femeia, iar accidentul a avut loc când se întorceau spre casă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subcomisar Eusebiu Predonescu.

Potrivit sursei citate, toţi răniţii au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.

"Din primele cercetări a reieşit că şoferul ar fi adormit la volan, probabil că şi viteza a fost excesivă, iar microbuzul a părăsit carosabilul, a lovit un copac şi s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că nu era sub influenţa băuturilor alcoolice", a mai spus pu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 34 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 15 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°