Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sebastian Ghiţă iese din comerţul cu electronice

Publicat in Adevarul, luni 20 august 2012 ·

După ce a renunţat la acţiunile eMAG, omul de afaceri şi-a vândut participaţia în Flanco şi Network One Distribution. Acum, el mai deţine doar Asesoft şi România TV.

După ce, la sfârşitul lunii iulie, Sebastian Ghiţă a ieşit complet din afacerea eMAG, acum acesta renunţă şi la acţiunile sale din cadrul retailerilor electro-IT Flanco şi Network One Distribution (NOD), companie cunoscută anterior sub numele de Asesoft Distribution. Acţiunile au revenit partenerului de afaceri al lui Sebastian Ghiţă, Iulian Stanciu, care deţine controlul asupra retailerului online eMag. Stanciu a devenit, astfel, unic acţionar şi la companiile Flanco şi NOD.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă controla anterior 50% din acţiunile celor două companii. Până la închiderea ediţiei noastre de ieri, părţile nu au comunicat valoarea tranzacţiei.

Tranzacţia, sub lupa consiliului Concurenţei

„Ca o continuare a tranzacţiei dintre eMAG şi Naspers, am urmărit simplificarea structurii acţionariatului companiilor din grupul pe care îl conduc - grup format din eMAG, Flanco şi NOD. Am încredere că alături de eMAG, Flanco şi NOD vor avea în continuare o evoluţie ascendentă, pentru că sunt stabile financiar şi au strategia de piaţă potrivită segmentului în care activează", a declarat, într-un comunicat, Iulian Stanciu.

Tranzacţia va deveni efectivă după primirea acordului de la Consiliul Concurenţei. Potrivit unicului acţionar, Flanco se va concentra pe dezvoltarea calitativă a interacţiunii cu clientul, iar Network One Distribution va avea ca obiective întărirea poziţiei pe toate canalele de vânzare pe care le administrează, încheierea de parteneriate strategice, precum şi dezvoltarea brandurilor proprii.

eMAG, pe mâna sud-africanilor

În urmă cu mai puţin de o lună, gigantul media Naspers din Africa de Sud a preluat 70% din acţiunile eMAG. După tranzacţie, acţio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 37 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 26 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum 2 ore
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°