"Politica de coeziune" a UE, careia ii este alocata o treime din bugetul european, a fost analizata recent in "The Economist", intr-un articol intitulat "Money–go–round" (parafraza dupa "merry–go–round", carusel).
dupa extinderea UE de la 15 la 25 si ulterior 27 state, euroscepticii au gasit inca un argument impotriva constructiei europene: "Vechea Europa" le ofera anual noilor membri zeci de milioane de euro. "De ce trebuie ca banii nostri sa fie folositi pentru o canalizare noua in Budapesta si un nou metrou in Varsovia, cand serviciile publice din Londra se prabusesc?", se intreba europarlamentarul Nigel Farage, lider al UK Independence Party (Partidul pentru Independenta Marii Britanii).
Investind in noii membri ai UE, raspunde "The Economist", "rudele bogate" investesc, de fapt, in crearea de noi piete si de noi consumatori, in stabilizarea unor democratii fragile, la care se adauga beneficiul limitarii riscului migratiei masive, necontrolate, in interiorul Uniunii. Tarile bogate au mult de castigat din piata unica europeana, din libera circulatie a oamenilor, bunurilor si capitalului. Prin urmare, chiar daca proiectele europene in zonele sarace sunt expuse coruptiei si risipei, beneficiile depasesc mult riscurile.
Nu fondurile alocate nou- venitilor in familia europeana sunt o problema, ci sumele mari care se "recicleaza" intre tarile bogate, dupa o "escala" la Bruxelles, contraargumenteaza "The Economist". Prin "politica de coeziune", unele dintre cele mai prospere tari ale Uniunii recupereaza zeci de miliarde de euro, pentru ca au regiuni relativ sarace (de exemplu, estul Germaniei si sudul Italiei).
In timpul negocierilor prelungite privind actualul buget al Uniunii, Olanda, Suedia si Marea Britanie (state care primesc fonduri considerabile ca rezultat al politicii de coeziune) au propus ca tarile bogate sa plateasca pentru propriile
