Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A născut copiii ca să scape de închisoare

Publicat in Adevarul, vineri 8 mai 2009 ·

Femeia este închisă de 3 luni, iar autorităţile judeţene vor să-i obţină graţierea Cartofi dimineaţa, la prânz şi seara. Acesta este meniul zilnic. În timp ce micuţii visează la grătare şi dulciuri, bunica nu le poate oferi decât legume fierte. „Mie îmi place cel mai mult carnea făcută pe grătar, dar mamaie ne face doar atunci când ia alocaţiile noastre. De obicei mâncăm cartofi prăjiţi sau fierţi“, a spus Diana, de 10 ani. 

Scrisorile, singura legătură cu mama închisă

Pentru că nu avea ce să le pună pe masă copiilor, în urmă cu aproape 10 ani Dalia Stoica a furat câteva kilograme de fier vechi. A fost condamnată la trei ani şi jumătate de închisoare. Pentru a scăpa de puşcărie femeia a ales o metodă inedită, a făcut copii, şase la număr. Acum, micuţii trăiesc în sărăcie, alături de bunica lor bolnavă, mama ispăşindu-şi până la urmă pedeapsa în Penitenciarul de la Craiova. Ea comunică cu micuţii de acasă numai prin intermediul scrisorilor, aceştia neavând bani să meargă în vizită. „Mi-e dor de mami, vreau să vină acasă mai repede. E bine şi cu mamaie, că are grijă de noi, dar vreau să vină şi mami la noi. Ea se joacă cu noi, mamaie e bolnavă şi nu poate să stea tot timpul de noi“, a spus cu ochii în lacrimi Alina, de 8 ani.

„Vă iubesc, voi sunteţi viaţa mea!“

Sora cea mare, Marinela (17 ani) le citeşte în fiecare zi celor mici o scrisoare primită de la mama lor din închisoare. „Vă iubesc, voi sunteţi viaţa mea!“, aşa începe şi se termină rândurile Daliei. Cei mici plâng de dorul mamei şi sărută scrisoarea, singura lor legătură cu femeia închisă.

Autorităţile judeţene anchetează acest caz şi încearcă să obţină graţierea Daliei Stoica. „O să le oferim ajutor copiilor, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt desfăşoară o anchetă pentru a vedea dacă aceşti copii trebuie luaţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 14 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 12 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°