Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Negoiţă îi cere lui Nicolae Badea conducerea lui Dinamo: "Dacă nu, să vină altcineva". Până când aşteaptă decizia

Publicat in Mediafax, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Acţionarul Ionuţ Negoiţă i-a informat oficial pe preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, şi pe al treilea acţionar, Dragoş Săvulescu, că are un plan de salvare a clubului, fiind dispus să investească şase milioane de euro, dar doreşte putere de decizie şi pachetul majoritar de acţiuni.

Negoiţă propune ca el să achite jumătate din datoriile clubului, iar cealaltă jumătate să fie acoperită de Badea şi Săvulescu. În schimb, Ionuţ Negoiţă doreşte să preia controlul clubului.

"Trebuie găsite soluţii pentru redresarea lui Dinamo. S-a stabilit să facem un proiect, să ne ţinem de el să venim cu banii şi nu să plecăm. Eu eram cel mai în măsură să spun: nu am găsit ce trebuie, mă retrag că nu am nicio vină pentru situaţia lui Dinamo. Ce va urma, e simplu: proiectul meu de salvare, unul ambiţios, care reprezintă un efort extrem de mare din partea mea. Să aduci pe lângă patru milioane şi ceva încă vreo şase într-un club de fotbal pe vremurile astea este un efort extrem de mare. Vreau pachetul majoritar, vreau decizia cu totul. Marţi a fost discuţia şi joi am trimis oficial hârtia. Aştept răspuns în două săptămâni începând de joi. Dacă nu, să vină altcineva cu proiectul lui şi eu mă dau la o parte. Să răspundă financiar şi din alte puncte de vedere", a spus Negoiţă, la DigiSport.

Întrebat dacă are posbilitatea să devină unic acţionar al clubului, Negoiţă a răspuns: "Am posibilitatea, dar nu disponibilitatea să rămân unic acţionar. Acţionar majoritar, da."

El a precizat că a investit până în prezent la Dinamo peste 4 milioane de euro, "cu plata acţiunilor, cu totul".

Negoiţă suţine că în cadrul clubului există cheltuieli nejustificate şi a dat exemplu echipa a doua, care ar un buget de un milion de euro pe sezon, în condiţiile în care nu poate promova, conform regulamentului.

"Clubul trebuie reformat, dar există o rezistenţă la schimba

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 19 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 42 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°