La 20 decembrie, în gospodării începe forfota. Se taie porcii, se înfierbântă oalele cu apă, se aprind focuri… Aburi, fum şi ger. Sacrificarea porcilor, cu puţină vreme înainte de Crăciun, este unul dintre obiceiurile păgâne, precreştine, care au reuşit să reziste până astăzi.
E drept că în calendarul ortodox este pomenit la data de 20 decembrie Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, dar acesta are în calendarul popular un corespondent, considerat a fi frate bun cu Crăciunul.
FRATELE CRĂCIUNULUI
Ignat anunţă întotdeauna sosirea Crăciunului şi momentul începerii pregătirilor. "De aici şi obiceiul ca în această zi alt nimic să nu facă oamenii decât să-şi taie fiecare câte un porc de ziua Naşterii" ( Th. Speranţia – "Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti"). Cei care nu au porc trebuie să taie măcar o găină, căci cel care vede sânge în ziua de Ignat este ferit de multe boli tot anul. Porcii care nu se taie acum nu se mai îngraşă, nu mai mănâncă, pentru că, se spune, ştiu deja că vor trebui tăiaţi odată şi odată.
După ce sunt sacrificaţi, porcii se crestează la ceafă, în formă de cruce, apoi se presară puţină sare ca să fie carnea gustoasă şi bine primită de Dumnezeu. În general, se păstrează o bucată de carne ce se dă de pomană, întruchipând ofranda pe care o primeşte Ignat. Copiii sunt însemnaţi în frunte cu sânge de porc, ca să fie sănătoşi. La fel şi fetele mari, ca să fie harnice şi îndemânatice la treburile casei.
DESCÂNTECE ŞI VRĂJI
Porcii negri, sacrificaţi de Ignat, capătă unele proprietăţi magice. Sângele lor, amestecat cu puţină făină, se foloseşte pentru vindecarea unor boli mai neobişnuite, cum ar fi "spurcatul" – "un fel de dor care se mută în toate părţile corpului". Untura se topeşte şi se foloseşte la ducerea la bun sfârşit a unor vrăji, mai ales a celor de dragoste.
"Când taie
