Oare nu scriitorul, benevol si nesilit de nimeni, ni s-a instalat imperios pe retina drept salvator al natiei? E plina presa vremii de apeluri inflamate: daca le citesti alineat cu alineat, iti dai seama cum au fost sugestionate multimile. Asa ca, pardon de intrebare: cum ii poti reprosa cuiva nadejdile (vai, infinite atunci, in zorii revirimentului!) pe care tot tu i le-ai cultivat? Anticipatele cu ale lor, gustul (& capriciul) cronicarului - cu ritmul sau firesc si degraba asociativ. M-am uitat saptamina trecuta pe Stare de urgenta, revista de literatura, arta si atitudine, cum scrie pe blazon si pe care as fi semnalat-o inca demult, daca politichia de acasa ne-ar fi lasat in plata reveriilor si necazurilor cui ne are, ca tot nu ne pune in traista, necum in cont. Dar nu-mi sta gindul acum sa deschid paranteze (trebuitoare, de altfel) si, poate, sa panoramez, macar dintr-un survol, terenul denivelat si cam arid al presei noastre culturale. Alta data, cinstiti lectori, cind a vorbi imponderabile nu va sa insemne neaparat o dezertare din fata urgentelor zilei si nu va risca, drept urmare, privirea incruntata (cu pumnii inclestati din contrapondere, altfel figura-i incompleta si traditia nesocotita) a cutarui lider ori simpatizant rapus de maniheita si insetat de mardeala. O sa dau totusi citeva repere pentru dreapta orientare valorica: Dumitru Crudu (director), Leo Butnaru, Iulian Ciocan, Diana Iepure, Pavel Paduraru, Mihail Vakulovski (colaboratori permanenti). Si acu' inciziile de rigoare. Mai intii editorialul (semnat, dupa tipic, de catre director): Scriitorul moldovean si politicul. Iata, mi-am zis, reperind titlul, o tema pe cit de savuroasa, pe atit de riscanta, breasla mustind de urdori si plesnind de ranchiune, cum sede, cica, mai bine spiritului intelectiv si bine divagant. Ca achizitie mai recenta (de oblicit cu precadere in colectiile Literaturii si Artei)