Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie din Călăraşi a murit după ce acoperişul unei anexe a căzut peste ea din cauza greutăţii zăpezii

Publicat in Gandul, miercuri 22 februarie 2012 ·

O femeie în vârstă de 65 de ani din judeţul Călăraşi a decedat după ce acoperişul improvizat al unei anexe din gospodaria sa, unde erau depozitate lemne, a cedat din cauza greutăţii zăpezii şi a căzut peste aceasta, poliţiştii întocmind dosar penal pentru moarte suspectă în acest caz.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, inspector Ramona Tudor, lucrătorii poliţiei oraşului Lehliu Gară au fost sesizaţi, marţi seară, prin 112 de un asistent medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă că au fost solicitaţi să acorde îngriji medicale unei femei din localitatea Răzvani.

"Deplasându-se la locuinţa respectivă au găsit în casă o femeie de 65 ani, căreia i-au fost aplicate proceduri de resuscitare care însă nu au reuşit, iar ulterior s-a constatat decesul. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au găsit-o pe femeie în incinta imobilului, unde a fost transportată de către soţul său şi un vecin. Din declaraţiile acestora a rezultat că femeia nu a mai fost văzută în casă timp de aproape cinci ore, iar ulterior a fost găsită în curtea locuinţei, sub o grămadă de lemne, după ce acoperişul improvizat al unei anexe, unde erau depozitate lemnele, a cedat din cauza zăpezii. În urma examinării cadavrului s-a constatat că există urme de violenţă la faţă şi la piept, fiind transportat la morga Spitalului Lehliu Gară pentru necropsie", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, inspector Ramona Tudor.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru moartea suspectă, urmând ca, în funcţie de concluziile medico-legale, să fie propusă soluţie prin Parchet.

O femeie în vârstă de 65 de ani din judeţul Călăraşi a decedat după ce acoperişul improvizat al unei anexe din gospodaria sa, unde erau depozitate lemne, a cedat din cauza greutăţii zăpezii şi a căzut peste aceasta, poliţiştii întocmind dosar penal pentru moarte susp

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°