Autorităţile promit că se va putea circula pe noua magistrală care va lega cartierul Pantelimon de Drumul Taberei via Universitate. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Peste numai trei ani, bucureștenii vor circula cu metroul din cartierul Drumul Taberei în Pantelimon și de la Eroilor până în zona Valea Ialomiţei. Iar până la 1 iulie anul acesta, va fi gata magistrala 4 de metrou, care face legătura între Gara de Nord şi Parc Bazilescu. Cel puțin acestea sunt promisiunile autorităților.
Metrorex a semnat, ieri, cu compania germană Max Bogl contractul pentru construirea staţiei de metrou Valea Ialomiţei şi a depoului din zonă.
„Semnarea acestui contract este o veste bună pentru bucureşteni, care vor putea circula cu metroul către Drumul Taberei în 2014, când se va termina această lucrare pe magistrala 5, care va face legătura între Pantelimon, Universitate şi Drumul Taberei”, a declarat Anca Boagiu, ministrul transporturilor, citată de Agerpres.
Contractul, în valoare de 56 de milioane de euro, este finanţat dintr-un împrumut acordat de Banca Europeană de Investiţii, la care se adaugă fonduri de la guvern. Lucrările la noua staţie de metrou vor începe în 50 de zile.
Magistrala 4 de metrou, care face legătura între Gara de Nord şi Parc Bazilescu, va fi finalizată la 1 iulie, când călătorii vor putea circula şi în staţiile Pajura şi Bazilescu, a declarat Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex. „Probele vor începe pe 15 iunie, iar după 1 iulie se va putea circula cu călători în staţiile Pajura şi Parc Bazilescu”, a precizat el.
FORUM INTERNAȚIONAL
Se caută soluții pentru infrastructura inteligentă
Autorități responsabile și reprezentanți din domeniile infrastructurii de transport și mediu din România, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Ucraina vor participa, pe 18 și 19 aprilie, la Forumul de infrastructură inteligentă