Renumita in toata lumea pentru lazile de zestre, comuna Budureasa, din judetul Bihor, mai pastreaza printre fiii sai ultimii doi virtuosi in arta metamorfozarii lemnului in obiecte folosite odinioara. Si a caror valoare este apreciata doar de pasionati sau de strainatate. Ioan Oancea este unul dintre ei si cel mai in varsta.

Cu palaria de paie pe cap, gaurita si arsa de soare, si "camesa" lipita de oase, Ioan Oancea trebaluieste de zor prin atelierul sau, impiedicandu-se de zeci de ladite, masina din lemn pricopsita cu un motoras, ladoaie pentru grane sau leagane pentru bebelusi. Ca de fiecare data, nu-si vede capul de treaba, mai cu seama ca repejor trebuie sa mestereasca un razboi de tesut pentru o tesatoreasa asteptata la targul de la Gaina din anul acesta.

FOCUL MISTUITOR. "Mosul", cum i se spune de cei mai tineri, a implinit deja 82 de ani. Are privirea vioaie si mersul grabit. Acu este printre surcele, lazi de zestre in miniatura sau unelte de tot felul cu care lucreaza copiii, cei care, in timpul scolii, vin o data pe saptamana, pentru a fura din priceperea si secretul mestesugului, ca mai apoi sa-l gasim in spatele curtii mari si pline cu flori, in locul in care afuma lazile pentru a capata culoarea aramie si pentru a rezista in timp. Mana slaba si noduroasa a capatat asprimea lemnului neslefuit. Cu miscari cuminti, barbatul se apleaca si miroase scandura neagra, arsa de foc. Respira adanc. Privirea-i devine blanda. Si lacrimile ii inmoaie chipul. "16 lazi si nu stiu cate pive in care se bat sumanele mi-or ars. Munca mea de-o luna s-o dus in zece minute", isi inghite sughiturile nea Ioan. Plange ca un copil. Este prima oara cand afumatoarea i-a distrus laicerele si morile de vant. "Lazile astea de zestre rezista mai bine de 100 de ani. Noi nu facem treaba de mantuiala. La o lucrare mai mare, cum ar fi o ladoaie pentru grane, pot mosmondi si o sapt