Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berlusconi se pregăteşte să schimbe Justiţia italiană ca să scape de procese

Publicat in Gandul, luni 12 octombrie 2009 ·

Echipa guvernamentală şi majoritatea lui Berlusconi din Parlament vor crea sau vor modifica legi ca să îi ţină pe judecători departe de Il Cavaliere

La nici câteva ore după ce Curtea Constituţională a decis că Silvio Berlusconi nu poate avea imunitate în faţa legii, iar acesta a promis că se va prezenta la audieri în cadrul proceselor, au apărut informaţii că şi-a reunit deja armata de avocaţi şi "locotenenţii" pentru a riposta. Sarcina acestora va fi să împiedice cu tot posibilul situaţia de "coşmar" în care Berlusconi ar trebui să se prezinte în faţa judecătorilor, relatează The Times.

Premierul italian şi-a convocat şi ministrul de Justiţie pentru a încerca să adopte alte "reforme" judiciare care să blocheze procesele, inclusiv reducerea termenului de prescripţie, mai multe prerogative pentru avocaţii apărării sau demiterea mai facilă a unui judecător a cărui imparţialitate poate fi pusă sub semnul întrebării. "Nu vreau să guvernez trăind coşmarul audierilor judecătoreşti. Ocupaţi-vă de asta", le-a spus Il Cavaliere ministrului şi unuia dintre avocaţi, Niccolo Ghedini, care este şi deputat.

Procurorii - puşi sub papucul Ministerului, judecătorii - demişi

Cum PdL-ul lui Berlusconi deţine o largă majoritate parlamentară, "reformele" ar putea deveni realitate chiar de la începutul anului viitor şi ar pune capăt unui proces de corupţie în care este implicat şi care altfel s-ar putea întinde până în 2012.

Oficial, Berlusconi a anunţat deja că va accelera reforma justiţiei astfel încât procurorii să fie puşi sub controlul ministrului Justiţiei, la fel ca în Franţa şi Marea Britanie, neuitând să îl ameninţe şi pe judecătorul din Milano care în urmă cu o săptămână a dat o decizie prin care trustul său Fininvest este obligat la plata unei despăgubiri de 750 milioane de euro. "Veţi auzi în curând câteva lucruri despre acest judecător", a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 20 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum o ora
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 28 minute
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum 2 ore
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum o ora
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°