Clinicile sunt căutate inclusiv de bolnavi din Italia.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad, în care funcţionează şi o facultate de medicină, are două policlinici universitare proprii, construite şi dotate cu aparatură ultraperformantă, care funcţionează atât ca şi centre de cercetare, dar şi de tratament. Rezultatele au apărut imediat: la Centrul de Tratament şi Cercetare al bolii Alzheimer vin bolnavi şi din Italia.
Conform unor studii medicale, 5% din populaţia României este afectată de Alzheimer. În străinătate există centre puternice de cercetare pentru a se obţine ameliorări pentru această maladie, dar în România acestea sunt aproape inexistente. În acest context, la Socodor, în judeţul Arad, a fost realizat Centrul de Tratament şi Cercetare a bolii Alzheimer, în colaborare cu spitalul privat patronat de SC Terapeutica, Consorţiul Social şi Medical Del Borsodi din Miskolc, Ungaria şi Spitalul Clinic de Psihiatrie prof. dr. Al. Obregia. „Este unica universitate cu un asemenea centru de tratament", a declarat Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş". În acest centru s-au investit 5 milioane de euro şi cuprinde 10 de camere cu două paturi pentru bolnavi. „Toate cele 20 de paturi sunt ocupate, 14 pacienţi se află internaţi permanent de la înfiinţarea centrului, din anul 2009, iar în cursul primului an de activitate 20 de pacienţi au fost externaţi. În tratarea bolii Alzheimer s-a acţionat în două direcţii: îmbunătăţirea funcţiilor metabolice printr-o alimentaţie raţională şi utilizarea preparatelor uleiului de in, cea de-a doua metodă fiind şedinţele de socializare cu grupele de bolnavi", a declarat Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş" din Arad.
Invenţie ungurească
De curând, a sosit din Ungaria un aparat ultraperformant pentru măsurarea funcţiilor de bază în sănătate la vârstnici, r