Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu: Suspiciuni de fraudă de 700 milioane de euro, la Ministerul Transporturilor

Publicat in Antena 3, joi 28 februarie 2013 ·

La Ministerul Transporturilor există suspiciuni de fraudă de aproape 700 de milioane de euro, a spus, joi, ministrul de resort Relu Fenechiu.

Un număr de 22 de contracte cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T) au suspiciuni de fraudă, iar în cazul în care aceste suspiciuni s-ar adeveri, s-ar putea pierde circa 700 milioane euro, motiv pentru care Programul este în prezent presuspendat, iar ridicarea acestui blocaj de finanţare este estimată pentru sfârşitul lunii mai, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Procurorii DNA anchetează deja firma care s-a ocupat de tronsonul Nădlac-Arad, pentru care frauda este confirmată.

"Când am venit la conducerea ministerului, am găsit aici 22 de contracte de finanţare pe POS-T cu o valoare de 696 milioane euro, iar dacă aceste suspiciuni s-ar adeveri, am putea pierde aceşti bani. Este vorba despre contracte de finanţare pe loturile de autostradă Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu şi am cerut, ca până la data de 20 martie, autoritatea de management să termine toate verificările legate de aceste contracte, inclusiv verificări din teren. Vrem să obţinem deblocarea POS-T, iar pentru asta vom reface adresele şi documentaţia legate de aceste contracte, astfel încât presuspendarea POS-T să fie ridicată până la sfârşitul lunii mai", a declarat ministrul Transporturilor.

Ministrul a precizat că, în momentul actual, Uniunea Europeană nu finanţează cu niciun euro proiectele aflate în derulare prin POS-T, sumele necesare pentru continuarea acestora fiind asigurate de la bugetul de stat.

Ministrul a subliniat că situaţia este chiar mai gravă, deoarece, dacă până la finalul anului, România nu cheltuieşte 1,1 miliarde euro din suma alocată pe POS-T pentru perioada 2007-2013 există riscul să piardă toţi aceşti bani.

"Din cele 4,5 miliard

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident aviatic

HotNews acum 30 minute
Mohammad Mokhber, 68 de ani, este primul vicepreședinte al Iranului care a devenit președinte interimar, după ce Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter, notează Reuters. Ebrahim Raisi (stanga) și Mohammad MokhberFoto: Rouzbeh Fouladi /

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore / Din interior, pompierii au extras un rastel cu butelii

G4Media acum 27 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Oficial iranian, pentru Reuters: Preşedintele şi ministrul de externe au murit în accident

Mediafax acum 22 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe au murit când elicopterul lor s-a prăbuşit în timp ce traversa o zonă montană, acoperită de ceaţă, a declarat luni un oficial iranian. Identitatea acestuia nu a fost menţionată. În preze

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum o ora
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 8 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 7 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 11 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°