Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care a fost primul mesaj postat pe Facebook de profesorul Octavian Vișan, de la \"Jean Monnet\", după ce a ieșit din închisoare

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

Fostul profesor de la Liceul Jean Monnet judecat pentru sex cu o minoră a fost rezervat în fața jurnaliștilor, dar, astăzi, a ținut să le ureze la mulți ani și să le mulțumească tuturor celor care l-a susținut cât timp a stat în închisore.

1 /.

„La mulți ani tuturor, un an minunat încununat numai de satisfacții și de clipe de încântare pe toate ramurile vieții voastre. P.S. Mulțumec că existați, pentru că numai datorită celor k voi, fiecare zi a mea a fost plină de speranță”, este primul mesaj postat pe Facebook de Dan Octavian Vișan după ce a ieșit din închisoare.

Mesajul a strâns într-o oră peste 200 de „like-uri”. Susținătorii au ținut să-i transmită că „dacă ar fi în locul judecătorilor ar închide-o pe domnișoara elevă, să fie învățătură de minte pentru elevi” sau „mă voi ruga în continuare pentru tine, Dane, deoarece circul cu domnișoara nu s-a încheiat”.

Fostul profesor a fost eliberat, ieri, sub control judiciar de magistrații de la Tribunalul București, care au menținut hotărârea colegilor de la Judecătoria Sectorului 1. Judecătorii au hotărât să-l elibereze pe motiv că nu mai reprezintă un pericol public, între cei doi fiind, de fapt, o poveste de dragoste.

Totuși, fostul profesor nu va avea voie să părăsească localitatea sau să meargă la liceul unde a predat, să ia legătura cu Oana, partea vătămată, sau cu alți martori din dosar.

Vișan a fost trimis în judecată pentru întreținere de relații sexuale cu o minoră, iar primul termen al procesului se va judeca pe 10 februarie.

CITIȚI ȘI: Firul poveștii de la Jean Monnet: „Din prima zi în care te-am văzut , am vrut să te am”Profesorul Octavian Vişan a ieşit din închisoareJudecătorul care a făcut opinie separată în cazul Jean Monnet: încă o elevă a bătut la uşa profesorului pentru sexProfesorul ar putea fi eliberat. Cine s-a interesat de el și e nerăbdătoare să-l revadăIcognito l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 18 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 4 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°