Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Despre vederea lui Dumnezeu”, conferinţă susţinută de pr. prof. dr. Constantin Coman

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 aprilie 2013 ·

Experienţa rugăciunii este mai importantă decât vorbirea despre Dumnezeu

În sala Arhiepiscopiei din Suceava, a avut loc luni seara, o conferinţă cu tema „Despre vederea lui Dumnezeu”, susţinută de pr. prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi din Suceava.

Cu un talent oratoric şi o abordare originală, preotul profesor Coman a subliniat în conferinţa sa necesitatea trăirii şi a simţirii lui Dumnezeu prin rugăciunea inimii, arătând că vorbirea multă, fără trăire nu este bineplăcută Creatorului. Profesorul emerit şi-a sprijinit afirmaţiile pe spusele Sfinţilor Părinţi. Astfel, Sfântul Grigorie Teologul a spus că „adevărul nu este în cuvinte, ci în lucruri”.

Preotul Constantin Coman a subliniat tendinţa oamenilor de a apăra credinţa folosind silogisme, explicaţii, dialectică pur formală. Pentru sprijinirea afirmaţiilor sale, ilustrul vorbitor l-a citat pe un alt mare exeget al Bisericii de Răsărit, Sfântul Grigorie Palama, care a spus că „orice cuvânt poate fi contrazis de un alt cuvânt, doar realitatea în sine nu poate fi răsturnată”.

Teologia Creaţiei, mai importantă decât Sfânta Scriptură

Cunoaşterea naturală a lui Dumnezeu, prin observarea creaţiei Sale, este mai importantă, conform afirmaţiei Sfântului Ioan Gură de Aur, decât însăşi Sfânta Scriptură. Este foarte important ca teologia creaţiei să fie recuperată, deoarece este accesibilă experienţei tuturor.

Conform scrierilor Sfântului Calist Patriarhul, „Complexitatea universului este doar o picătură din ceea ce ar fi putut face Dumnezeu. Dacă ar fi creat lumea după puterea Sa, aceasta l-ar fi strivit pe om. De aceea universul este după măsură omului.”

Părintele a continuat spunând că, din păcate, teologia se întemeiază pe cărţi, care repr

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 16 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°