Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbaterile "Adevarul": Ce privilegii pierd liderii organizaţiilor sindicale în noul Cod al Muncii

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Proiectul noului Cod al Muncii propus de Executiv coboară liderii de organizaţii pe poziţii de egalitate cu orice alt angajat. Potrivit legii în vigoare, şefii de sindicat nu pot fi disponibilizaţi decât la doi ani după ce nu mai ocupă funcţii de conducere în sindicat.

Citeşte şi:

Povestea neromanţată a Codului Muncii

„Adevărul" continuă campania de sprijinire a proiectului de Cod al Muncii propus de Executiv şi pentru care marţi acesta îşi va asuma răspunderea. Noul Cod Muncii a ajuns la Parlament într-o formă care nu lungeşte până la epuizare timpul de lucru, nu permite concedierea fără nicio explicaţie şi nici nu transformă contractele cu durată determinată în regulă pe piaţa muncii. Varianta este temperată faţă de proiectul pus în dezbatere publică, dar liderii sindicali susţin, în continuare, că legea va duce la creşterea şomajului şi la transformarea salariaţilor în sclavi.

Îşi pierd imunitatea

Premierul Emil Boc i-a acuzat pe cei aflaţi în fruntea armatelor de sindicalişti că prezintă deformat conţinutul proiectului de Cod al Muncii şi că au interese personale atunci când se opun modificării legislative. Printre altele, noua reglementare îi coboară pe şefii de organizaţii pe o poziţie de egalitate cu orice alt angajat din România: pentru prima oară, liderii vor putea fi concediaţi din firma sau instituţia bugetară unde sunt încadraţi, pe motiv de „necorespundere profesională". Până acum, reprezentanţii sindicaliştilor aveau imunitate pe toată durata mandatului şi încă doi ani după terminarea acestuia.

Rămân fără putere

Miza cea mare este însă alta, nu imunitatea pe postul de unde s-au propulsat. Codul Muncii rămâne doar pretextul pentru care se scot oamenii în stradă. Legile care-i vor afecta cu adevărat, atât pe liderii sindicali, cât şi pe cei ai organizaţiilor patronale, sunt cele care vor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°