Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Tiberius Croitoru, fiu de erou pompier

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 octombrie 2009 ·

Fostul director de vânzări şi actual inspector de pompieri, sibianul Tiberius Croitoru, a crescut cu imaginea tatălui său mort la revoluţie şi devenit erou. În timpul evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, ofiţerul de pompieri Dumitru Croitoru a murit la vârsta de 36 de ani. A fost făcut căpitan postmorten şi numele său a denumit mai apoi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Sibiu. Tiberius Croitoru, la rându-i pompier, are exact vârsta la care tatăl său a devenit erou. „Eu nici acum nu simt că sunt fiu de erou, asta este o titulatură pe care statul român i-a dat-o tatălui meu. Sunt foarte mândru de treaba asta, dar în adolescenţă am fost foarte marcat de moartea tatălui meu, aveam o relaţie foarte deosebită“ , povesteşte Tiberius Croitoru. Avea şaisprezece ani atunci şi era chiar înainte de examenul de treaptă. "Am rămas fără tată în acel moment critic, când ai nevoie ca tatăl tău să-ţi fie alături. Am găsit automat sprijin în mama, dar am simţit plecarea lui ca o mare pierdere", declară Tibi, aşa cum este numit de prieteni.

Director de vânzări la o companie de bere

Acel eveniment şi-a pus amprenta într-un mod constructiv asupra vieţii lui Tibi. Băiatul de erou a ajuns câţiva ani mai târziu să conducă divizia de vânzări pe Transilvania a unei companii multinaţionale. "Am făcut liceul CFR şi după absolvire m-am angajat la Căile Ferate. A venit armata, am fost încorporat la Pompieri în Sibiu, am ales eu asta, efectiv în memoria tatălui meu, simţeam nevoia să mă lipesc de arma asta. Dar după stagiul militar, n-am mai rămas. Am mers la o firmă de răcoritoare ca însoţitor de marfă, am pornit de jos. Oriunde trebuie să porneşti de jos, un bun manager trebuie să-şi cunoască oamenii ca să conducă bine" , explică Tibi. De la băuturi răcoritoare a trecut la vânzarea de bere, a urcat treptele ierarhice şi la nici treizeci de a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 49 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 28 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 31 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 36 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°