Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iluzia coordonarii edilitare

Publicat in Romania Libera, marți 20 februarie 2007 ·

Teoretic, lucrurile par simple si la indemana oricarui ins cu pretentii manageriale. Mai ales daca are experienta in constructii si administratie, este greu de inteles cum nu pot fi coordonate lucrarile edilitare dintr-un oras. Realitatea ne dovedeste exact contrariul.

Luna de luna ne confruntam cu situatii deranjante, hilare uneori, dar mai ales paguboase pentru contribuabil. Ce s-a reparat ieri, spargem astazi, ce a fost inlocuit in urma cu o saptamana s-a defectat deja sau nu functioneaza cum ar trebui.

Sigur, cel mai simplu ar fi sa nu faci nimic, pentru a nu avea ulterior batai de cap. Mai repari pe ici pe colo, astupi cate o groapa si schimbi din cand in cand o teava sau o conducta. Reteta aceasta a fost aplicata, ani la rand, de multe administratii banatene sub pretextul saraciei.

La Timisoara, bani s-au gasit, iar orasul s-a transformat intr-un imens santier. La inceput lucrarile au avansat cu viteza melcului, cazul bulevardului Tineretii fiind celebru. De bine de rau, programul de schimbare a liniilor de tramvai a fost finalizat, fiind acompaniat, mai mult sau mai putin simultan, de inlocuirea infrastructurii subterane.

Evident, au aparut erori, lucrari de calitate indoielnica si, mai ales, interventii la strazile si trotuarele proaspat reabilitate. Zilele trecute, din birourile Primariei si ale directorilor de societati subordonate Consiliului Local a razbatut promisiunea ferma ca de acum inainte astfel de situatii nu se vor mai repeta, bineinteles cu exceptia accidentelor si avariilor.

Motivul? Toata lumea a intocmit si trimis la responsabilii municipalitatii planurile de investitii si reparatii pentru cel putin trei ani de acum incolo. La prima vedere, cetatenii ar putea fi linistiti: anul acesta totul va merge ca uns.

Nimeni nu a luat, insa, in calcul ca oricand pot sa apara avarii sau urgente la liniile telefonice, electric

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 35 minute
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a ratat marți prezența în turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de dificil în fața rusoaicei Anna Blinkova (55 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(5). Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 2 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum 28 minute
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum o ora
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 6 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°