Salariile managerilor fondurilor de hedging - stapanii unui univers financiar relativ secret - au ajuns la un nivel care pana recent parea de neatins chiar si atunci cand venea vorba de executivii de pe Wall Street.
John Paulson, fondatorul fondului de investitii newyorkez Paulson & Co, a castigat anul trecut 3,7 mld. dolari (2,3 mld. euro), cel mai mare salariu platit unui executiv din industria fondurilor de hedging.
Astfel, Paulson i-a surclasat pe George Soros si pe James Simons - aflat pe primul loc anul trecut - intr-un clasament al celor mai bine platiti manageri de fonduri de investitii, scrie Bloomberg.
Miliardarul american de origine maghiara George Soros se situeaza pe locul doi in acest clasament, cu un salariu de 2,9 mld. dolari (1,8 mld. euro).
Locul trei a fost ocupat de Simons, care a castigat anul trecut aproximativ 2,8 mld. dolari (1,76 mld. euro).
Salariul mediu al managerilor clasati pe primele 25 de locuri a ajuns la 829 mil. dolari (523 mil. euro), in urcare cu 68% fata de nivelul inregistrat anul trecut. Salariul minim al unui manager inclus in acest clasament a fost de 210 mil. dolari, arata un raport al Alpha Magazine.
Paulson & Co, care administreaza active de peste 28 mld. dolari, a obtinut anul trecut un nivel de profitabilitate ridicat ca urmare a pariurilor impotriva pietei ipotecare americane. Fondul de investitii a castigat - in primele noua luni ale anului trecut - 2,7 mld. dolari, numai din comisioane.
In ultimii ani, managerii fondurilor de hedging au redefinit notiunea de bunastare, iar acum cei mai bogati dintre ei fac din nou acelasi lucru.
Castigurile lor fara precedent, spun unii analisti, adancesc prapastia care desparte milioanele de americani de rand de o elita financiara, care pare sa prospere atat in vremurile bune, cat si in cele mai putin bune. Ritmul de crester