Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia a mers bine, dar va rezista greu la provocări

Publicat in Adevarul, joi 6 septembrie 2012 ·

În prima jumătate a lui 2012, PIB-ul a crescut pe fondul acalmiei politice. În semestrul al doilea, vom avea scumpiri şi cheltuieli suplimentare.

Creşterea economică de 0,5% în al doilea trimestru faţă de primele trei luni şi de 0,8% în primul semestru, confirmată ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), indică mai mult o inerţie decât o dezvoltare autentică, iar în a doua jumătate a anului avansul va fi mult mai mic, avertizează economiştii.

Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns, la jumătatea anului, la 248,5 miliarde de lei, susţinut de creşterile din construcţii, activităţile profesionale şi servicii, în timp ce consumul intern şi comerţul exterior au stagnat, iar administraţia publică şi-a redus atât cheltuielile, cât şi investiţiile. Toate acestea s-au petrecut într-o perioadă de relativă acalmie pe scena politică, însă cu o reticenţă evidentă a investitorilor străini, care şi-au redus alocările în România la un minim istoric.

Duşan: „Până în 2013 trebuie să mai şi mâncăm"

Per ansamblu putem spune, aşadar, că economia a mers relativ bine în primul semestru, dar „în a doua jumătate a anului se va confrunta cu adevăratele provocări, la care va rezista cu greu", a declarat pentru „Adevărul" Marian Duşan, preşedintele Asociaţiei Romanian Business Accelerator. El a enumerat câteva dintre provocările cu care ne vom confrunta în partea a doua a acestui an: „energia se scumpeşte, plătim primele rate la împrumutul primit în 2009 de la Fondul Monetar Internaţional, numărul şomerilor şi al pensionarilor creşte, investitorii sunt încă prudenţi şi, în plus, în economie intră o mare masă de absolvenţi de liceu din care mai mult de jumătate nu au luat Bacalaureatul. Sunt costuri şi cheltuieli suplimentare, pe care va trebui să le acoperim de undeva".

Ce face şi ce ar trebui să facă Guvernul în faţa acestor provocări? „Deoca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°