Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mâncaţi ardei iute ca să fiţi vigilenţi la volan!

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 3 iunie 2011 ·

Un studiu al Universităţii Bucureşti arată că oboseala şoferilor se poate combate cu ardei iute. Sursa: SHUTTERSTOCK

După ce poliţiştii din China au împărţit ardei iute în benzinării pentru ca pe şoferi să nu-i mai fure somnul la volan, profesori şi studenţi ai Universităţii Bucureşti au cercetat care sunt efectele acestora asupra psihicului.

Studiul s-a desfăşurat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi face parte dintr-o serie de cercetări ale Laboratorului de Psihologie Experimentală.

Teste de coordonare

Studenţii şi masteranzii participanţi la studiu s-au împărţit în două grupe: prima a consumat ardei iuţi, cealaltă, nu. Ulterior, li s-au testat atenţia, coordonarea motorie şi viteza de reacţie, cu ajutorul a două teste.

Primul test a evaluat coordonarea dintre ochi şi mişcările mâinii, iar cel de-al doilea a măsurat reacţiile la stimuli multipli.

Creşte performanţa

"Performanţa înregistrată de cei care au consumat ardei iute înainte de a participa la testare a fost mai ridicată faţă de cei care nu au consumat. În acest fel, ipoteza a fost confirmată statistic, ardeiul iute devenind antidotul ideal impotriva somnolenţei la volan, îmbunătăţind atenţia, timpul de reacţie şi coordonarea senzorio-motorie", se arată în studiul citat.

Echipa de cercetare, condusă de profesorul Mihai Aniţei, recomandă consumul de ardei iute în special după-amiaza, atunci când şoferii sunt somnolenţi şi au loc multe accidente rutiere.

La studiu au participat 74 de studenţi, fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani.

Cafeaua sau ardeiul de dimineaţă?

Nutriţionistul Eduard Adamescu spune că ardeiul iute are asupra organismului un efect oarecum asemănător cu cel al cafelei. "Nu aş merge atât de departe încât să recomand înlocuirea cafe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 21 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°