Florin TOMA
Mostenirea Familiei Bildungsroman
Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti,
2005, 216 p.
Dupa douazeci de ani, un scriitor contemporan foarte putin cunoscut, Florin Toma, revine pe tarim fictional. Debutul sau in proza, la Cartea Romaneasca, in 1986, cu volumul de nuvele Peisaj cu fluturi noaptea, a trecut aproape neobservat. Surprinzator, pentru ca e vorba de o carte greu de confundat cu o alta din epoca. Volumul, un experiment, pune in scena spectacolul unui anumit tip de livresc, neostentativ, evanescent, purtindu-i pe cititori de-a lungul unor variate registre narative si stilistice, de la povestea realista si cu propensiuni psihologiste pina la naratiunea simbolica, halucinanta sau la cea poematica, vizionara. Florin Toma se numara printre autorii care scriu de la bun inceput cu un condei sigur. Faptul acesta e evident inca de la debutul absolut al scriitorului, in Romania literara, cu o schita bizara, fondata pe fuziunea verosimilului cu miraculosul, insotita de o prezentare mai mult decit favorabila a lui Radu Cosasu (Singuratatea in doi, Romania literara, nr. 15, 13 apr. 1978).
Volumul de nuvele amintit si recentul antiroman Mostenirea Familiei Bildungsroman spun suficiente lucruri despre virtuozitatea scriitorului Florin Toma. Despre autorul empiric nu stim insa foarte multe. Doar ca este ploiestean de origine, ca a absolvit Facultatea de Litere in 1979, ca, dupa toate aparentele, nu a frecventat nici Cenaclul de luni, nici Cenaclul Junimea, ca a ingrijit impreuna cu Dan Grigorescu un volum al lui Petru Comarnescu, Kalokagathon, ca a mai publicat in anii ’90 doua volume de interviuri (unul in colaborare cu Lucian Vasilescu) si ca, in fine, este un bun profesionist in domeniul media. Nu-i intilnim numele nici macar in dictionarul cvasi-exhaustiv coordonat de Ion Bogdan Lefter, Scriitori romani din anii ’80-