Mai mult de 73 la suta dintre apelurile catre numarul de urgenta 112 inregistrate pe intreg parcursul anului 2010 au fost false, informeaza Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), institutia care se ocupa de gestionarea serviciului 112, intr-un comunicat de presa de joi. Conform statisticii, cele mai multe apeluri false, aproape noua din zece, au fost inregistrate in judetul Harghita, unde, din 285.178 de telefoane date la 112, 251.975 au fost glume, farse sau informatii care nu s-au confirmat. Conform datelor transmise de STS, operatorii serviciului 112 au primit, in tot anul 2010, un numar de 21.299.845 de apeluri. Dintre acestea, 15.714.401, reprezentand 73,78 la suta, au fost neserioase sau false. Fenomenul apelurilor false la 112 s-a amplificat in semestrul I al acestui an, procentul apropiindu-se de valoarea de trei sferturi, pana la 74,96. Reprezentantii STS afirma ca majoritatea apelurilor "false si abuzive" sunt facute de copii, tineri sau persoane cu probleme psihice si sunt in mare parte date de pe cartele pre-platite. "Urmare a constatarilor facute de catre autoritatile statului, trei cetateni au fost sanctionati conform legii pentru apeluri false si abuzive catre numarul 112" intr-un singur judet si intr-un singur trimestru, se mai arata in comunicat. Cei care gestioneaza numarul de urgenta 112 mai spun ca cei care suna degeaba la 112 "injura operatoarele, rad, pun muzica sau nu vorbesc". "Se solicita informatii despre numere de telefon, se cere legatura cu diverse institutii sau persoane publice ori se solicita sfaturi medicale", scriu cei de la STS. Acestia fac apel la cei care suna abuziv sa nu incarce inutil liniile de urgenta, reiterand faptul ca "un apel fals poate duce la pierderea unei vieti". "La 112 se suna doar atunci cand ai cu adevarat o urgenta", conchid cei de la STS. (Mediafax) Mai mult de 73 la suta dintre apelurile catre numarul de