"Revolutia incalcita", cum a numit-o intr-o carte celebra Nestor Rates prin care prezenta Revolutia romana publicului american, "revolutia furata" - numita apoi de opozitia politica "revolutia copiilor", "revolutia confiscata", "revolutia neterminata", toate acestea au fost sintagme care au insufletit nu doar dezbaterea de doua decenii despre anul 1989, dar si lupta politica. Anul trecut, la 20 de ani de la acele evenimente, au aparut putine sinteze sau monografii, putine dezbateri, aveam senzatia ca lumea a uitat sau ca vrea sa uite acel eveniment. Eroic, dupa unii, tragic in viziunea altora. Mi-a parut rau ca nu am avut din timp ideea de a face o cercetare de opinie publica pe aceasta tema, dar lipsa de pregatire publicistica a celor douazeci de ani m-a descurajat atunci.

Aveam senzatia ca societatea noastra a obosit sa-si puna intrebari despre acest eveniment, ca s-a indepartat chiar si de tragismul acelor ani sub presiunea ambiguitatii evaluarii lui sau a urmarilor social-politice care au anulat marile sperante puse in viitorul liber care se deschidea in fata. Nici la 21 de ani interesul liderilor de opinie si a celor care fac agenda publica nu este mai mare pentru Revolutia romana. Doar organizatiile de revolutionari mai incearca, destul de timid, sa aduca aminte despre acel eveniment.

In aceste conditii am realizat in zilele de 20 si 21 decembrie un sondaj de opinie care are ca obiect amintirea Revolutiei romane. Nu ne asteptam sa gasim enigmele si paradoxurile Revolutiei rezolvate de trecerea timpului in mintea oamenilor. Am centrat mai mult cercetarea noastra pe urmele afective sau emotionale lasate de Revolutie in memoria sociala, insistand mai putin pe evaluarile sau verdictele care sunt amestecate cu simpatiile politice sau sunt ecouri ale razboiului politic de doua decenii dintre comunisti si anticomunisti. Am avut surpriza