Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demisia de (dez)onoare

Publicat in Dilema Veche, joi 23 decembrie 2010 ·

Să recapitulăm. DNA a cerut Parlamentului să aprobe începerea urmăririi penale şi o percheziţie informatică în cazul deputatei Monica Iacob-Ridzi. Pe vremea cînd era ministru al Tineretului şi Sportului, doamna deputat a organizat un concert care a costat mult, foarte mult, bătător la ochi de mult. Din bani publici. După ce „cazul“ a apărut în presă, s-a pus în mişcare maşinăria justiţiei. A trecut ceva timp de atunci şi, în sfîrşit, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat o aprobare pentru a putea continua ancheta. N-a obţinut-o.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an Într-o ţară normală, acestea ar fi fapte. O instituţie a Statului a cerut – conform legii – ceva, şi o altă instituţie a Statului a respins cererea. Tot conform legii. La noi, faptele sînt înăbuşite de un val de opinii. Şi de ecouri. Deocamdată, DNA nu poate merge mai departe. Dar lumea politică îşi dă cu părerea. Chiar raportul Comisiei juridice (pe baza căruia a votat Parlamentul) e plin de opinii, nu de argumente juridice. Un deputat a declarat că „din punct de vedere politic poate fi necesar a se da un aviz favorabil, însă din punct de vedere juridic este împotriva acestui aviz“. Iar preşedintele Comisiei juridice – deputatul Daniel Buda – „a precizat că motivul care a dus la amînarea punerii pe ordinea de zi a celor două sesizări a fost generat de starea de graviditate, dar şi de sănătate a doamnei Monica Iacob-Ridzi, cît şi a copilului, şi din aceste motive s-a apreciat că o ulterioară amînare chiar ar fi dăunat doamnei deputat Monica Iacob-Ridzi“. (Rapoartele integrale se găsesc pe HotNews.ro) Aşadar, o amînare a fost bună, dar o altă amînare i-ar fi dăunat... Iar politica o ia înaintea justiţiei: din punct de vedere politic ar trebui cercetare penală, dar din punct de vedere juridic n-ar trebui... @N_

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 24 minute
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Euro 2024: Prima echipă națională care și-a prezentat lotul pentru turneul final

HotNews acum 21 minute
Cu o lună înainte de startul Campionatului European 2024 din Germania, Ungaria este prima echipă națională care își anunță lotul de 26 de jucători pentru turneul final. Suporterii nationalei de fotbal a UngarieiFoto: CHRISTIAN CHARISIUS / AFP / Prof

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 3 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum 43 minute
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Perioada de înscriere la concurs la școlile postliceale ale MAI se prelungește

Ziua Constanta acum 4 ore
Perioada de înscriere pentru cele 2.880 de locuri scoase la concurs la școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne se prelungește cu două zile, până la data de 16 mai 2024. În continuare, cererile de înscriere se vor transmite în format

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°