Spetiti de munca si de problemele specifice mediului rural, taranii incep sa-si doreasca reprogramarea alegerilor locale astfel incat acestea sa nu mai aiba loc din patru in patru ani, ci mai des. Asta nu pentru ca s-ar plictisi de fetele primarilor pe care ii voteaza, ci pentru ca mititeii, carnaciorii si berea sunt mai importanti decat orice. Turmele de votanti sunt alergate prin sate de pe un izlaz pe altul. Izlazul este acel loc in care, de obicei, la tara au loc aceste petreceri coafate pe ritmuri lautaresti si pudrate cu mirosul micilor arsi de jaratecul electoral. Deocamdata, aceasta este cea mai sigura metoda de a-i inrola pe oameni in diferite ambarcatiuni politice si a-i transforma in simpatizanti vopsiti in culorile loialitatii. Proiectele electorale, propaganda demagogica specifica partidelor de toate culorile, oratoria si elocinta discursurilor nu fac nici cat o ceapa degerata pe langa micii scaldati in aburii halbelor cu bere.

Pentru multi dintre alegatori, aceasta reteta de succes a petrecerilor campenesti are un rol hipnotic, iar atunci cand intra in sectia de votare taranii pun mainile pe stomac in semn ca "ce facem? Eu cu cine votez?!". Evident ca raspunsul stomacului va fi unul pe masura inghititurilor si a gradelor alcoolice care le incalzesc leucocitele. "Voteaza cu ala! Ca ala a dat mai mult de mancat si de baut! Nu vota cu ala de langa el ca nu face nimic pentru comuna. Ala nu este gospodar!", zise stomacul. Astfel, alegatorii izbesc cu stampila peste numele favoritului cu atata putere incat angajatii de Observatorul Seismologic vorbesc intre ei: "uite, inca unu care a intrat beat in cabina de votare!". Mai este si o alta categorie de oameni. Cei care merg la votare uitand cine a dat de mancat si de baut. Aceasta categorie chefuieste alaturi de toate partidele, insa voteaza dupa cum spune capul familiei. De multe ori se intam