•Poli-Agro Romtelecom Iasi - CFR Constanta: 55-8 (24-8), in etapa a IV-a din Divizia Nationala la rugby
Sambata dimineata, la concurenta cu alte echipe iesene prim-divizionare, rugbistii de la Poli-Agro Romtelecom au efectuat un nou "antrenament" cu public pe stadionul Nena. In fata unei grupari ce nu poate emite pretentii pentru accederea in play-off, CFR Constanta, elevii cuplului Constantin Verives - Iulian Iftenie au facut o noua demonstratie pe propriul teren, reusind sa obtina fara emotii cel de-al treilea succes din actuala stagiune. Cum in aceasta partida nu se punea decat problema scorului, iesenii s-au instalat la carma jocului inca din debut, minutul 3 aducand deschiderea scorului. Actiune rapida de atac a gazdelor si Matievschi culca balonul in terenul de tinta pentru 5-0, transformarea lui Cuzic ducand scorul la 7-0. Constantenii riposteaza peste numai 8 minute, Frunza reusind sa reduca diferenta la doua puncte, gratie unui eseu, care avea sa fie primul si ultimul al oaspetilor. De aici incolo, pe teren exista o singura echipa, "studentii" ieseni marcand cu fiecare ocazie ivita. Cuzic transforma o lovitura de pedeapsa in minutul 16 pentru 10-5, Chiriac izbuteste un nou eseu in min. 25, transformarea apartinand lui Cuzic, iar tabela arata deja 17-5. Oaspetii au o rabufnire de orgoliu si reduc diferenta prin Chelaru, in urma unei lovituri libere, insa finalul primei parti il scoate la rampa pe Dobre, eseul taloneurului iesean si transformarea lui Cuzic stabilind scorul final al pauzei, 24-8. Dupa 40 de minute destul de anoste, in care au predominat greselile, de ambele parti, Poli intra la vestiare la adapostul unui avantaj destul de subtire si repriza secunda se anunta una spectaculoasa, gazdele trebuind sa munceasca serios pentru a obtine un succes cat mai lejer. Bas este autorul primului eseu dupa reluare, in minutul 50 scorul fiind f