Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Undă verde pentru aderarea principatului Liechtenstein la Schengen

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 martie 2011 ·

Principatul Liechtenstein a primit ieri undă verde din partea UE pentru aderarea la spaţiul european fără frontiere interne. Liechtenstein devine astfel al 26-lea stat european (şi al patrulea din exteriorul UE) care devine parte a zonei Schengen. Sursa: captură vaterland.li

Consiliul European a ratificat acordul final luni, notează agenţia germană DPA. Procesul nu va fi finalizat până când micul stat din Alpi nu va dovedi că îndeplineşte standardele Schengen pentru protecţia datelor şi cooperarea poliţienească.

Ministrul de interne din Liechtenstein, Hugo Quaderer, a declarat că aderarea propriu-zisă se va produce în a doua jumătate a acestui an.

Ţinând cont de acordul de liberă circulaţie încheiat între Elveţia şi Liechtenstein, principatul ar fi trebuit asociat la negocierile purtate de UE cu Elveţia, care au dus, în octombrie 2004, la aderarea confederaţiei la spaţiul Schengen.

Absenţa acordului cu UE asupra unei directive europene privind fiscalizarea veniturilor economisite a determinat însă Comisia Europeană să amâne discuţiile cu Liechtenstein, potrivit AFP. Principalii opozanți au fost Suedia și Germania, state nemulțumite de faptul că principatul nu face destule eforturi pentru combaterea evaziunii fiscale practicate de cetățenii UE.

România și Bulgaria au ratat ținta propusă pentru aderarea la Schengen, martie 2011, din cauza opoziției Franței și Germaniei - care au criticat problemele din justiție ale celor două țări - dar și din cauza întârzierilor Sofiei în procesul de pregătire tehnică pentru aderare.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum o ora
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 53 minute
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Proiectul de 1,4 miliarde de euro ar urma să fie realizat până în anul 2026

News.ro acum 34 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalog

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°